Peste 800.000 de angajați au fost trimiși până în prezent în șomaj tehnic, iar alte peste 100.000 de persoane au fost disponibilizate în luna martie, potrivit datelor Inspecției Muncii, urmare a efectelor economice ale pandemiei de coronavirus.
Dar ce se întâmplă cu salariatele gravide în această perioadă? Pot fi disponibilizate sau trimise în șomaj tehnic?
Răspunsul este unul complex și are legătură cu situația economică a companiei și cu modul în care angajatele respective își desfășoară activitatea.
Potrivit avocaților de la Vernon | David și Asociații, legislația în vigoare prevede că femeile gravide, cele care au născut de curând sau care alaptează nu pot fi concediate pentru motive ce țin de această situație. Concedierea poate avea loc doar dacă au săvârșit abateri disciplinare sau ca urmare a desființării locului de muncă din motive economice.
Curtea de Justițe a Uniunii Europene a stabilit că nu se opune unei reglementari naționale care permite concedierea unei lucrătoare gravide ca urmare a unei concedieri colective.
Cât privește România , o clarificare vine prin decizia Curtii Constiționale nr. 1/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, publicată în Monitorul Oficial nr. 232 din 21 martie 2020.
În acel document, Curtea Constituțională reține că salariatele gravide pot fi concediate pentru alte motive decat cele legate de starea de graviditate, cum ar fi săvârsirea de abateri disciplinare sau ca urmare a desființării locului muncii pe motive economice.
Desființarea firmei duce la desființarea locului de muncă
Potrivit avocaților, decizia Curții Constituționale nu influențează în niciun fel nici prevederile legale care se referă la imposibilitatea încetării contractului individual de muncă al salariatului aflat în concediu de maternitate sau de îngrijire a copilului decât în cazul reorganizarii judiciare, a dizolvării sau a falimentului angajatorului, întrucât, în aceste situații, contractul individual de muncă este suspendat de drept pe durata concediilor relevante.
În acest caz, încetarea contractului individual de muncă intervine ca urmare a încetării existenței uneia din părți.
Decizia CCR nu schimbă nici prevederile legale cu privire la posibilitatea încetării contractului individual de muncă al salariatei care a născut recent și și-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie și solicită angajatorului reîntoarcerea în câmpul muncii, renunțând practic la dreptul de a efectua concediul de îngrijire a copilului.
Si in cazul acestor persoane, angajatorul poate dispune încetarea contractului individual de muncă, ca și în cazul salariatei gravide, dar numai pentru motive care nu au legătură directă cu starea lor.

