Pe cine reprezintă Marcel Ciolacu? Dar Ilie Bolojan? Unul e premier, celălalt – președinte (interimar, e drept, dar e șeful statului). Amândoi reprezintă puterea dintr-o perspectivă despre care putem spune că este democratică: au ajuns pe funcții în urma alegerilor parlamentare. Prin urmare, au legitimitatea necesară să conducă România.
E drept, lumea e tot mai tulburată. Și în plan intern, și în plan internațional, evenimente de tot felul se amestecă și creează un mare val de neliniște. Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, războiul din țara vecină sau schimbările de peste Ocean produc, firesc, spaime. Accesul liber la internet le amplifică și par să scoată tot ce e mai rău în oameni. S-au creat tabere care se detestă, insulta e la ordinea zilei, vehemența opiniilor te face să crezi că mai e puțin și fiecare pune mâna pe par…
În această lume (românească) tulburată, Marcel Ciolacu funcționează ca un șef al unei firme aflată în prag de faliment. O firmă mare, cu resurse nenumărate, parazitată însă de o structură de stat ineficientă și condusă de un manager care a adus-o la capătul puterilor. Marcel Ciolacu este premierul sub mâna căruia economia României a luat-o la vale. Paradoxal, Marcel Ciolacu este premierul care ar trebui să redreseze România. Iată că democrația permite construcții care în economia reală nu sunt permise: managerul care a condus compania prost e trimis acasă.
Ilie Bolojan e legat ombilical de Marcel Ciolacu
Ilie Bolojan este președintele României pentru că beneficiat de ajutorul lui Marcel Ciolacu. Voturile PSD l-au făcut președinte al Senatului. Iar demisia lui Klaus Iohannis l-a trimis pe Bolojan la Cotroceni.
Aparent, așa funcționează un stat democratic. E drept, suntem în fața unei situații cel puțin interesante: doi oameni ale căror partide au obținut 22% și, respectiv, 14% la alegerile parlamentare din 2024 conduc România și dețin – direct sau indirect – toate pârghiile puterii. Ilie Bolojan nu a candidat, iar Marcel Ciolacu nici măcar nu s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Altfel spus, nici pe persoană fizică, nici din perspectivă politică, primii doi oameni din România nu sunt printre favoriții românilor.
În realitate, suntem în situația în care statul este capturat de mai multe grupuri politice interesate doar de avantajele deținerii puterii. Un fel de „mafioți” validați politic doar de listele pe care au fost puși de șefii lor. Liderii acestor grupări nu au, astăzi, susținerea majorității populației. Nici măcar susținerea majorității celor care s-au prezentat la vot. Mai mult, înțelegerea lor – coaliția PSD-PNL-UDMR – s-a făcut după desfășurarea alegerilor. Oare câte voturi ar fi câștigat alianța dacă ar fi mers toate cele trei partide pe aceeași listă?
E limpede că România are de recuperat la capitolul democrație. Două lucruri cred că sunt importante: rescrierea legilor electorale și creșterea cantității de bun-simț în politică. În cazul legislației electorale sunt importante votul uninominal (pentru una dintre camerele parlamentului) și votul în două tururi la primării, consilii județene și colegii uninominale. Creșterea bunului-simț în politică presupune, în primul rând, refuzul de a accepta o funcție dacă „alesul” nu are pregătirea necesară și apelul la demisie atunci când „alesul” a dat cu oiștea-n gard!… Abia atunci vom putea merge mai departe.
Citește și: Ce fel de președinte vrem?
.){kind=link}