miercuri, mai 14, 2025
19.4 C
Craiova

Pavilionul contagioși II de la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova, modernizat cu fonduri europene

Pavilionul contagioși II de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ din Craiova a fost modernizat cu fonduri europene. Aici se află Secția de imunodeficienți, care deține șase saloane ce pot găzdui 15 pacienți.

Lucrările de modernizare a Secției de imunodeficienți a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș au fost finalizate. Este vorba de șase saloane ale Corpului C3 – Pavilion contagioși II, care pot găzdui până la 15 pacienți, dar și de cabinetele personalului medical. S-a intervenit radical asupra clădirii, fiind izolați termic pereții exteriori, înlocuită tâmplăria, înlocuite conductele, atât cele de apă caldă, rece sau menajeră, cât și cele pentru agent termic.

De asemenea, au fost înlocuite instalația electrică și cea de curenți slabi, precum și corpurile de iluminat cu unele eficiente, de tip LED. Au fost montate sisteme alternative de energie: panouri solare pentru apa caldă menajeră și panouri fotovoltaice pentru energia electrică folosită de către spital. Lucrarea este finanțată din fonduri europene nerambursabile“, a anunțat, pe Facebook, edilul Craiovei, Olguța Vasilescu. 

Recent, unitatea medicală a fost dotată și cu un computer tomograf de ultimă generație și un aparat radiologic fix, achiziționate tot cu fonduri europene. De asemenea, și secția de primiri urgențe și internări a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumpftiziologie “Victor Babeș” Craiova a fost complet renovată și igienizată.

Citește și: Secția de primiri urgențe a Spitalului de Boli Infecțioase, complet renovată (GALERIE FOTO)

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Concedieri masive la fabrica de cablaje din Târgu Jiu! 139 de angajați rămân șomeri

Se fac concedieri colective la fabrica de cablaje din Târgu Jiu. 139 de angajați vor pleca acasă în lunile...

Mai multe articole din aceeasi categorie