joi, ianuarie 23, 2025
5.6 C
Craiova

Patru localităţi din Olt, în pericol de a fi sub ape în următoarele zile! E cod portocaliu de inundaţii, iar un pârâu ar putea face prăpăd!

Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii pe pârâul Călmăţui, acesta intrând în vigoare de miercuri, ora 12:00, şi până joi noaptea, ora 24:00, iar localităţile posibil a fi afectate sunt Radomireşti, Stoicăneşti, Mihăeşti şi Seaca. 

Tot de miercuri după-amiaza este în vigoare şi un cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Băbeni pentru judeţele Vâlcea, Olt şi Dolj, care expiră joi, la ora 16:00. Acelaşi cod galben este în vigoare până vineri, la ora 16:00, pe cursurile de cursurile de apă din bazinele hidrografice Călmăţui pentru judeţele Olt şi Teleorman şi Vedea pentru judeţele Olt, Argeş şi Teleorman.

Două coduri de inundaţii sunt în vigoare până săptămâna viitoare şi pe fluviul Dunărea. Un cod portocaliu este valabil până pe 4 aprilie, ora 16:00, pe sectorul aval Calafat-Olteniţa, pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, iar un cod galben este în vigoare până pe 6 aprilie, ora 16:00, pe tot sectorul românesc al Dunării, aval de Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie (SHEN) Porţile de Fier, pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea. Şase localităţi dunărene din Olt sunt în pericol de a fi inundate, acestea fiind Corabia, Ianca, Grogdibodu, Gura Padinii, Orlea şi Gârcov.
Până acum, topirea zăpezii şi precipitaţiile de zilele trecute au creat cele mai mari probleme în judeţ, Văleni, Teslui, Coteana şi Perieţi fiind localităţile afectate.

Sursa: Eveniment de Olt

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

OLT/ Spitalul Județean Slatina suspendă vizitele la Pediatrie și Boli Infecțioase. Toți pacienții care urmează să fie internați vor fi testați pentru gripă și...

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina a anunțat, joi, 23 ianuarie 2025, o serie de măsuri care vor fi...

Mai multe articole din aceeasi categorie