luni, decembrie 2, 2024
5.9 C
Craiova

Orașele mici, aproape de colaps! „Nu mai avem bani pentru iluminat public, spitale sau școli!”

Asocația Orașelor din România lansează un apel disperat către Guvern, prin care atrage atenția că nu mai sunt bani și că în scurt timp vor rămâne în beznă.

Multe dintre oraşele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcţionare a şcolilor, spitalelor şi a altor servicii, în lipsa unor “măsuri clare, articulate” venite din partea Ministerului Finanţelor, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), citat de protalul administratie.ro.

Asociaţia Oraşelor din România îi solicită ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare de buget. AOR precizează că a organizat o videoconferinţă la care au participat peste 50 de primari şi specialişti din primăriile de oraşe.

Au scăzut încasările la bugetele locale

“În urma discuţiilor, Asociaţia Oraşelor îşi declară public îngrijorarea faţă de situaţia financiară actuală a administraţiei publice locale, aflată într-un moment excepţional, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a lipsei de dialog din partea Ministerului de Finanţe. Estimările făcute de Asociaţia Oraşelor din România privind scăderea gradului de încasare la nivel local s-au dovedit corecte, iar, din analiza situaţiei gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale, reiese clar o situaţie disperată pentru administraţia locală de la nivelul oraşelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri”, prevede comunicatul.

Potrivit sursei citate, cu o scădere de peste 25% a sumelor încasate din impozitele şi taxele locale faţă de anul trecut şi a încasărilor din impozitul pe venit raportate la sumele planificate la începutul anului, unele oraşe au ajuns să nu-şi mai plătească asigurările sociale şi pe cele de sănătate sau impozitele aferente salariilor, au renunţat la minimele construcţii privind infrastructura edilitar-urbană, existând pericolul să nu-şi mai poată susţine utilităţile vitale pentru comunitate, precum iluminatul public.

Cer rectificare de budget

“În lipsa unor măsuri clare, articulate venite din partea Ministerului Finanţelor, multe dintre oraşele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcţionare a şcolilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc, pe lângă locuitorii proprii, şi locuitorii comunelor învecinate”, menţionează AOR.

Asociaţia Oraşelor din România îi solicită ministrului Florin Cîţu să facă o rectificare de buget în care să cuprindă mai multe măsuri. “Asociaţia Oraşelor din România (AOR) îi solicită ministrului Florin Cîţu să facă, cât mai rapid, o rectificare de buget în care să cuprindă următoarele măsuri: repartizarea de către Ministerul Finanţelor Publice către unităţile administrativ-teritoriale a unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi/sau din alte surse, care să asigure sumele rezultate la începutul anului, ca urmare a mecanismului de alocare şi a celui de echilibrare a bugetelor locale, prin modelul de calcul prevăzut de Legea 5/2020; asigurarea unui buget minim de 2.000 mii lei/comună/an, 6.000 mii lei/oraş/an şi 12.000 mii lei/municipiu/an”, informează AOR.

Asociaţia Oraşelor mai cere ca în rectificarea de buget să se prevadă alocarea pentru unităţile administrativ-teritoriale care organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate a unor sume suplimentare, între 200 şi 300 lei/locuitor/an, în funcţie de numărul categoriilor de servicii pe care le finanţează.

Decontare imediată a cheltuielilor cu pandemia

Solicitarea AOR vizează şi susţinerea de către bugetul de stat a sumelor necesare pentru cofinanţarea cheltuielilor eligibile şi a celor neeligibile în cazul proiectelor admise la finanţare cu fonduri externe nerambursabile şi stabilirea unui mecanism de atribuire a acestor sume către unităţile administrativ-teritoriale, care să asigure avansuri la semnarea contractului de finanţare, urmând ca restituirea integrală a diferenţei rămase să se facă după finalizarea implementării proiectelor.

AOR mai cere ca rectificarea de buget să stipuleze decontarea imediată a tuturor cheltuielilor generate de pandemia de COVID-19; creşterea la 90% a cotei de finanţare a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

AOR solicită ca pentru secţiunea de dezvoltare a bugetelor locale, pe lângă fondurile puse la dispoziţie de UE şi prin alte finanţări, să se folosească, în principal, împrumuturile rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cu luarea următoarelor măsuri: creşterea până la 35% a gradului de îndatorare a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; “suplimentarea limitelor privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în anul 2020, cu suma de 1.000 milioane lei”.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Nume noi de la Dolj în Parlamentul României! Cum s-au împărțit mandatele

Nume noi de la Dolj în Parlamentul României. Alegerile de duminică au schimbat reprezentarea Doljului în Parlamentul României. Cu...

Mai multe articole din aceeasi categorie