vineri, ianuarie 17, 2025
1.8 C
Craiova

Oltenia, ameninţată de ape! E cod portocaliu de inundaţii în Mehedinţi, Gorj şi Dolj, şi galben în Olt! Vezi când expiră avertizările meteo!

Hidrologii au pus sub avertizare de cod portocaliu de inundatii rauri din judetele Timis, Caras Severin, Mehedinti, Dolj si Gorj, pana marti la ora 18:00. Sub cod galben de inundatii sunt rauri din 28 de judete.

Potrivit Institutului National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor (INHGA), este cod portocaliu pe raurile din bazinele hidrografice: Timit – bazin superior, Barzava – bazin superior si mijlociu, Moravita, Caras, Nera, Cerna – bazin superiorssi afluenti bazin mijlociu si inferior (judetele Timis si Caras Severin), Desnatui (judetele Mehedinti si Dolj), Motru – bazin superior si afluenti (judetele Mehedinti si Gorj), Gilort – bazin superior (judetul Gorj), Jiu – afluentii mici aferenti sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Filiasi (judetul Gorj).

Avertizarea cod portocaliu de inundatii in cele cinci judete intra in vigoare luni la ora 23:00 si expira marti la ora 18:00.

28 de judeţe, sub cod galben. Posibile depăşiri ale cotelor de apărare în Olt

A fost instituit cod galben de inundatii pe rauri din judetele Maramures, Satu Mare, Bistrita-Nasaud, Timis, Caras-Severin, Alba, Cluj, Hunedoara, Mehedinti, Dolj, Gorj, Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea, Arges, Olt, Mures, Teleorman, Dambovita, Giurgiu, Prahova, Buzau, Suceava, Neamt, Bacau si Vrancea.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis luni o nouă atenţionare Cod Galben de inundaţii valabilă de luni seara, ora 21:00, şi până miercuri, ora 22:00, localităţile din judeţul Olt care sunt străbătute de râurile Olt şi Vedea, dar şi de pârâul Călmăţui, chiar şi de afluenţi ai acestora, putând fi afectate.

Potrivit sublocotentului Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, „fenomenele vizate de hidrologi sunt scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt, Vedea şi Călmăţui, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare”.

Conform informaţiilor postate pe site-ul INHGA, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe alţi afluenţi de grad inferior ai cursurilor de apă menţionate. „Atenționarea hidrologilor a fost transmisă tuturor celor 112 Comitete Locale pentru Situații de Urgență din județ și instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații. S-a dispus asigurarea permanenței la sediile primăriilor și transmiterea datelor de interes operativ către Centrul Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

E oficial! Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an

Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an. Guvernul a aprobat, joi, ca data alegerilor prezidenţiale să fie...

Mai multe articole din aceeasi categorie