PSD obține cel mai mare scor în județul Olt (și al doilea scor la nivel național, după organizația Buzău), la alegerile parlamentare 2024, însă sub scorul din 2020.
Astfel, dacă în urmă cu patru ani PSD Olt reușea să adune 58% dintre voturile oltenilor, la alegerile de duminică, 1 decembrie, aceeași organizație a adunat puțin peste 41%, ceea ce înseamnă un număr mai mic de mandate de parlamentar. PSD va trimite din Olt un senator și trei deputați, astfel că președintele de onoare Paul Stănescu a mai câștigat un mandat de senator, în timp ce în Camera Deputaților vor ajunge Marius Iancu, Florin Barbu și Bogdan Mihuți.
Al doilea rezultat în Olt l-a obținut AUR, aproximativ 18%, procent care se traduce în două mandate de parlamentar: un mandat de deputat pentru Mugur Mihăescu și unul de senator pentru Petre George Cezar.
PNL are, în Olt, de-abia al treilea rezultat, nici 11%, cu acest scor câștigând un mandat de deputat (care îi revine președintelui PNL Olt Gigel Știrbu), mandatul de senator fiind incert dacă va reveni PNL (primul pe listă fiind Marian Vasile) sau POT (Partidul Oamenilor Tineri) – care a înregistrat 6,4% și care are un singur nume pentru Senat – Ghiță Robert Daniel.
Pentru Camera Deputaților, un mandat îi revine partidului Dianei Șoșoacă, SOS România (6,05%), primul pe lista organizației fiind Țiu Mihai Adrian.
Iată și rezultatele din alte județe ale Olteniei. Procentele sunt pentru Senat și Camera Deputaților.
Mehedinți (51,96% prezență la vot)
- PSD – 40,68% / 41,05%
- AUR – 20,42% / 20,06%
- PNL – 16,76% / 16,2%
- SOS – 5,58% / 5,3
- POT – 5,30% / 5,04%
- USR – 5,11% /4,7%
Vâlcea (50,41%)
- PSD – 31,42% / 29,12%
- AUR – 22,15% / 21,65%
- PNL – 13,01% / 12,56%
- USR – 8,10% / 7,43%
- POT – 6,96% / 6,34%
- SOS – 6,26% / 5,77%
Gorj (52,14%)
- PSD – 32,08% / 33,92%
- AUR – 27,18% / 25,99%
- PNL – 10,90% / 10,15%
- USR – 7,27% / 9,55%
- POT – 7,18% / 6,50%
- SOS – 5,38% / 4,96%
La nivel național, duminică, 1 decembrie 2024, aproape 9,5 milioane de români (52,5% dintre cetățenii cu drept de vot) au ales noua componență a Parlamentului. PSD, AUR, PNL, USR, SOS, UDMR și POT sunt partidele care au trecut pragul electoral de 5%.
Citește și: Alegeri parlamentare 2024 / PSD și-a luat Craiova înapoi, AUR – a doua forță politică din Dolj!