Polițiștii din județul Olt vor avea în curând două noi aparate drugtest, acestea urmând să fie achiziționate de firma Artrom Steel Tubes din Slatina. Este vorba despre două aparate drugtest performante, marca Drager 5000, cu o rata de eroare de sub 10% (conform polițiștilor din județele care le folosesc deja).
Anunțul a fost făcut, joi, 5 octombrie 2023, de către prefectul județului Olt, Mario De Mezzo.
„Donația va fi făcută de Artrom Steel Tubes SA și îi mulțumesc domnului președinte Adrian Popescu pentru deschidere și pentru că a ales să sprijine comunitatea în acest mod. Cele două entități au demarat procedurile pentru ca aceste aparate să ajungă rapid în posesia IPJ și să fie utilizate în trafic”, a spus prefectul, în cadrul unei conferințe de presă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Olt au în prezent doar două aparate drugtest la dispoziție pentru a-i testa pe șoferi în trafic, iar asta în condițiile în care frecvent se întâmplă ca șoferi implicați în evenimente rutiere, unele dintre acestea deosebit de grave, soldate cu decese, să fie testați pozitiv pentru consumul de substanțe cu efect psihoactiv.
Până la sfârșitul acestui an ar urma ca polițiștii olteni să fie dotați cu mai multe astfel de aparate, totul în baza unor parteneriate. De asemenea, se așteaptă ca și prin programul de dotare derulat de Ministerul Afacerilor Interne să fie repartizate aparate drugtest, însă data la care se va întâmpla acest lucru nu este certă.