vineri, ianuarie 17, 2025
-3.8 C
Craiova

Obama, Bush Senior, Bush Junior, Bill Clinton si Jimmy Carter, pe aceeasi scena la un concert in Texas! Gest emotionant al celor 5 fosti presedinti ai SUA!

Cinci foști președinți ai Statelor Unite ale Americii, într-o rară demonstrație de unitate, au urcat unul lângă altul sâmbătă pe scena unui concert din Texas organizat în sprijinul strângerii de fonduri pentru victimele uraganelor care au devastat sudul țării și zona Caraibelor, a transmis AFP.

Cei cinci foști lideri americani au lansat aceast apel în urma urganului Harvey, care a provocat pagube de peste 100 de miliarde de dolari în statul american Texas, în luna august. Cu toate acestea, campania a fost extinsă pentru a include și comuități din Florida, Puerto Rico și Insulele Virgine Americane, care au fost lovite de uraganele ce au urmat.

Barack Obama, George W. Bush, Bill Clinton, George H.W. Bush și Jimmy Carter au cântat împreună imnul național înainte de a se așeza în primul rând pentru a urmări concertul.

Demersul celor trei foști președinți democrați și celor doi republicani a permis strângerea a peste 31 milioane de dolari de la 80.000 de donatori, o sumă ce va merge către victimele recentelor uragane Harvey, Irma și Maria, a informat secretariatul lui George H.W. Bush.

Președintele american, Donald Trump, nu a participat la concert, dar a transmis un mesaj video în care a caracterizat evenimentul drept „magnific” și un „efort vital”.

„În calitate de ex-președinți, am dorit să ne ajutăm compatrioții să înceapă să se ridice”, a declarat Barack Obama, în timp ce George W.Bush a spus: „Oamenii de aici au fost răniți, dar, cum a spus un texan, în Texas există mai multă dragoste decât apă”.

Lee Greenwood a deschis concertul cu cântecul său „Proud to be an American”, dând tonul unui show în care au mai evoluat, printre alții, Robert Earl Keen, The Gatlin Brothers, Stephanie Quayle, Sam Moore, precum și Lady Gaga, care a avut în ultimul timp probleme de sănătate.

CIFRA

32

de ani din istoria Casei Albe reprezinta cei 5 presedinti care au urcat pe scena. In total, ei au totalizat 8 mandate de conducatori ai Statelor Unite ale Americii

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

E oficial! Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an

Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an. Guvernul a aprobat, joi, ca data alegerilor prezidenţiale să fie...

Mai multe articole din aceeasi categorie