miercuri, martie 26, 2025
16.2 C
Craiova

Nu si-au luat inca salariile micsorate, dar au protestat si ei! Magistratii din Olt, solidari cu greva japoneza initiata de colegii din tara!

Grefierii din toată țara protestează încă de săptămâna trecută împotriva legii salarizării care prevede transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Acest lucru va aduce scăderi salariale, unele chiar foarte mari, spun grefierii.

Acțiunilor de protest li s-au alăturat și grefierii Judecătoriei Slatina, care poartă banderole albe la mână, iar astăzi au ieșit în fața instanței de judecată.
Și grefierii din cadrul Tribunalului Olt se află în grevă japoneză, încă de săptămâna trecuta. Spun că și așa salariile lor sunt mici, în comparație cu sarcinile de serviciu.

„Colegii nostri din tara au iesit de cateva zile, la noi este prima zi de proteste. Vom adopta si alte forme de protest, daca se va impune, nu numai intreruperea activitatii si a sedintelor de judecata. Una ni se promite si alta va fi pe hartie. Din calculele facute de colegii nostri, conform noii grile a salarizarii, ar fi diferente intre vechile salarii si cele de acum”, a declarat Denisa David, grefier in cadrul Judecatoriei Slatina.

Federația Națională Sindicală Projust, care reprezintă personalul din cadrul instanțelor și parchetelor din România, a trimis o adresă atât ministrului Justiției, Tudorel Toader, cât și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, prin care cere explicații.  „Dorim să vă aducem la cunoștință că, începând cu data de 31.01.2018, au fost declanșate forme de protest în cadrul instanțelor/parchetelor, ca urmare a faptului că din simulările realizate la nivelul serviciilor economico-financiare a rezultat o scădere a salariilor ce vor fi plătite în luna februarie către personalul auxiliar/conex, față de luna anterioară”, se arată într-una dintre adresele grefierilor.
Deruta grefierilor este maximă, întrucât niciunul dintre cele două ministere nu își asumă rezolvarea problemei.

„Am luat cunoştinţă, cu uimire, de declaraţiile recente ale dumneavoastră din data de vineri, 02.02.2018, potrivit cărora aţi luat cunoştinţă de scăderea salariilor grefierilor, însă rezolvarea acestei situații nu poate fi făcută de către Ministerul Justiției!!!!!  În aceste condiţii, ne întrebăm care este ministerul de resort căruia să ne adresăm pentru rezolvarea problemelor categoriei noastre profesionale, în condiţiile în care ministerul de care aparţinem – Ministerul Justiţiei, recunoaşte public că nu poate rezolva aceste probleme”, se precizează într-o altă adresă a grefierilor.

Dacă până acum s-au aflat în grevă japoneză, grefierii nu exclud să întrerupă activitatea, ceea ce va duce la blocarea instanțelor.

 

Sursa: Olt Tv

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Casa Albă anunță o pace între Rusia și Ucraina, dar doar pe Marea Neagră

Casa Albă anunță o pace între Rusia și Ucraina, deocamdată doar pe Marea Neagră. Statele Unite susțin că au...

Mai multe articole din aceeasi categorie