Craiovenii racordați la sistemul centralizat de încălzire nu vor avea, în mod evident, apă caldă și căldură pe perioada în care va fi sistată furnizarea apei potabile în municipiu.
După cum se știe, în municipiul Craiova, în perioada 27 februarie – 02 martie, apa se va furniza dimineața și seara, în intervalul orar 05.00 – 09.00, respectiv 17.00 – 21.00, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare, având în vedere lungimea mare de rețea care trebuie alimentată, pot să apară abateri de la acest program.
Motivul opririi este legat de o lucrare absolut necesară pe aducțiunea de apă Isvarna – Craiova, și anume executarea de către Construcții Erbașu SA a bypass-urilor aferente contractelor CL-19 și CL-20, în localitățile Țânțăreni și Plopșoru, din județul Gorj. Este vorba despre lucrări esențiale în vederea cuplării Firului I existent cu Firul II al aducțiunii Isvarna – Craiova, care se află în curs de finalizare. Antreprenorul și-a luat angajamentul însă că va avea pregătite echipe astfel încât să se lucreze continuu, 24 de ore din 24, dar apa nu va putea fi furnizată decât în programul anunțat de Compania de Apă Oltenia.
Craiovenii racordați la termoficare primesc căldură după programul CAO
Astfel, Termo Urban SRL nu va putea furniza căldură decât pe perioada programului stabilit de CAO pentru apa potabilă.
„Având în vedere că S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pe aducțiunea Isvarna – Craiova, în municipiul Craiova, în perioada 27.02.2024 – 02.03.2024, în vederea executării cuplării Firului I existent cu Firul II, inclusiv reparații, înlocuire vane și întreținere, pe tot traseul aducțiunii, vă comunicăm că va fi afectată și alimentarea cu apă caldă de consum la utilizatori.
În perioada restricției, apa caldă se va furniza dimineața și seara, în intervalul 05 00 – 09 00, respectiv 17 00 – 21 00, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program. Din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei calde de consum din punct de vedere al turbidității și culorii. Compania de Apă Oltenia S.A., va monitoriza permanent calitatea apei“, a anunțat și Termo Urban.