Pe site-ul Ministerului Apărăii Naționale, la secțiunea Transparență decizională a fost publicat proiectul de Lege privind noul statut al cadrelor militare. Printre noutăți se numără desființarea unor grade militare, acordarea primei de concediu, obligația de participare la misiuni externe.
Ofiţerii cu grad de generali/similari au rangul de demnitari ai statului român, fără a beneficia de drepturi suplimentare conferite de această calitate.
Sunt precizați termenii și semnificațiile referitoare la cadrele militare:
- Cadrele militare sunt cetățenii români care dobândesc statutul de ofițer, maistru militar sau subofițer și care consimt să se dedice profesiei militare prin voință și din vocație;
- Cadrele militare în activitate sunt cele care se află în raporturi de serviciu cu instituția militară;
- Cadrele militare în rezervă sunt cele care nu se află în raporturi de serviciu cu instituția militară, dar întrunesc condițiile pentru a îndeplini serviciul militar, potrivit legii;
- Cadrele militare în retragere sunt cele care nu se află în raporturi de serviciu cu instituția militară și nu mai întrunesc condițiile pentru a îndeplini serviciul militar, potrivit legii;
- Familia cadrului militar cuprinde soțul, soția, precum și copiii ori alte persoane aflate în întreținerea legală a acestuia;
- Unitatea militară reprezintă compania independentă, batalionul corp aparte și alte entități din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, care au statut de organizare propriu, precum și toate structurile de nivel similar și superioare acestora.
Condiții de acces la cariera militară
Pentru a deveni cadru militar persoanele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- au cetăţenie română şi domiciliu în România,
- au peste 18 ani,
- nu au fost condamnate penal şi nu sunt în curs de urmărire penală sau de judecată,
- nu fac parte dintr-un partid politic sau din organizaţii interzise prin lege,
- se încadrează în baremele medicale prevăzute de actele normative în vigoare, promovează evaluările psihologice, îndeplinesc condițiile de studii, precum și criteriile de recrutare și selecție, stabilite prin ordin al conducătorului instituției militare,
- îndeplinesc condițiile prevăzute de actele normative în vigoare pentru acces la informații clasificate.
Participarea la misiuni
În exercitarea profesiei, cadrele militare sunt supuse riscurilor la adresa vieţii, integrităţii fizice şi psihice şi se bucură de protecţia legii. Totodată, militarii aflați în activitate au obligaţia să participe la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului statului român.
Pot face excepție, la cerere, cadrele militare aflați într-una dintre următoarele situații:
- formează o familie monoparentală,
- sunt întreținători unici de familie sau ai fratelui/surorii/părintelui,
- au ambii părinți invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă, și nu mai au alți frați sau surori majori, apți de muncă, ori mai au frați sau surori, dar aceștia nu pot contribui la întreținerea părinților, deoarece sunt elevi sau studenți, lucrează în străinătate, sunt invalizi de gradul I sau II sau execută o pedeapsă privativă de libertate,
- au soțul/soția sau copilul aflați legal în întreținere grav bolnav/bolnavă, încadrat/încadrată în ggradul I sau II de invaliditate,
- ambii soți sau mai mulți frați sau surori ar urma să participe la misiune în aceeași perioadă și nu sunt de acord cu acest lucru,
- sunt cadre militare femei în stare de graviditate sau care beneficiază de drepturi pentru alimentarea și îngrijirea copilului,
- în caz de calamități naturale care le afectează proprietatea și.sau familia.
Principalele îndatoriri ale cadrelor militare sunt:
- să fie loiale şi devotate poporului român şi forţelor armate;
- să respecte jurământul militar;
- să respecte şi să preţuiască simbolurile naţionale, drapelul de luptă, onoarea şi demnitatea militară;
- să poarte regulamentar uniforma militară;
- să îndeplinească cu profesionalism misiunile încredinţate, chiar cu preţul propriei vieţi;
- să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor.
Interdicții pentru cadrele militare
Militarilor le este interzis:
- să constituie sau să facă parte din partide politice sau sindicate,
- să desfăşoare propagandă în favoarea unui partid, sindicat sau candidat,
- să candideze sau să fie alese în administraţia publică, Parlamentul României, Parlamentul European sau în funcţia de Preşedinte al României,
- să declare sau să participe la grevă,
- să exprime opinii contrare intereselor României sau forţelor armate,
- să execute alte funcţii sau activităţi,
- să aibă alte ocupaţii, cu excepţia celor pentru care au primit aprobarea comandantului,
- să se afle în raporturi ierarhice nemijlocite cu soţul/soţia, sau cu rude de gradul I şi II.
Drepturi restrânse
Proiectul de statut prevede restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Astfel, exprimarea opiniilor politice la muncă, dar şi exercitarea dreptului la petiţionare se execută numai pe cale ierarhică, prin rapoarte făcute doar în nume personal, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei militare.
Cadrele militare nu pot participa la mitinguri sau demonstraţii cu caracter politic sau sindical.
Este afectat şi dreptul la liberă circulaţie, iar cadrele militare se pot deplasa în ţară sau străinătate doar în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei militare.
Totodată, militarii nu pot participa la administrarea sau conducerea unei societăţi comerciale, nici măcar prin interpuşi.
Drepturi bănești
Cadrele militare vor beneficia de o primă pentru concediul de odihnă egală cu solda de funcţie avută în luna anterioară și pot beneficia de concediu plătit, de maxim 15 zile, pentru formare profesională. Totodată, vor primi în continuare compensaţie lunară pentru chirie de 50% din solda de funcţie.
Miniştrii, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi asimilaţii acestora, din instituţiile militare, beneficiază de drepturile materiale pentru cadrele militare în activitate, echivalente ofiţerilor cu grade de generali/similari.
Se desființează gradele de maistru militar clasa a V-a şi sergent-major
Din noul statut dispar gradele de maistru militar clasa a V-a şi cel de sergent-major. În aceste condiții, maiştrii militari clasa a V-a vor fi înaintaţi în grad la clasa a IV-a, în timp ce maiştrii militari clasa a IV avansează la clasa a III-a, dar li se prelungesc stagiile în gradele la care au fost avansaţi.
Totodată, subofiţerii în grad de sergent-major vor fi înaintaţi la gradul de plutonier, urmând ca şi stagiile acestora să li se prelungească cu numărul de ani neefectuaţi din stagiile minime în gradele deţinute anterior.