Autor: Tudor ARTENIE
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare sunt exact așa cum le-au dorit organizatorii lor, PSD și PNL. Deținătorii puterii au stabilit liste comune pentru Parlamentul European și pentru câteva orașe, dar acest lucru nu i-a împiedicat să se războiască în alte circumscripții electorale. Nu a existat nicio logică politică sau ideologică, a funcționat logica victoriei cu orice preț. Și au câștigat alegerile!
În categoria mari înfrânți ai acestor alegeri îi găsim pe progresiștii din USR. În patru ani, au reușit să scadă până aproape de irelevanță. Au plătit pentru jocurile de culise (vezi modul în care au stabilit candidații pentru europarlamentare), pentru conflictele interne și, mai ales, pentru agresivitatea în comunicare. Un partid care aduna așteptări mari s-a făcut țăndări din cauza infantilismului și aroganței liderilor săi.
Alți înfrânți importanți sunt progresiștii din REPER. Dacian Cioloș a candidat real, în sfârșit, dar alegătorii aproape că l-au ignorat. E o lecție pentru un răsfățat al funcțiilor înalte în care a ajuns pentru că cineva l-a instalat acolo… Despre faptul că a plecat din alianța politică prin care a ajuns europarlamentar pentru a înființa REPER, dar nu a renunțat și la postul cald de parlamentar european, nu merită să mai vorbim.
AUR a ieșit relativ onorabil, dar și aici rezultatul suveraniștilor a fost afectat de decizia puterii de a comasa două rânduri de alegeri. Dacă citim rezultatele în funcție de alianța PSD-PNL, AUR a ieșit pe un loc mai mult decât onorabil din perspectivă electorală.
Tot puterea a hotărât și soarta Bucureștilor. Jocul cu acel candidat comun PSD-PNL a fost o făcătură, iar soarta competiției primăriei Capitalei era cunoscută de toată lumea mult înainte de vot. Gălăgia făcută de Sebastian Burduja, poza de luptătoare a Gabrielei Firea sau grobianismul unuia ca Piedone nu-l puteau înfrânge pe Nicușor Dan. Iar faptul că a câștigat din nou alegerile nu înseamnă deloc că Nicușor Dan a fost un primar bun. Pur și simplu, nu a avut adversar.
Cei mai mari înfrânți sunt însă românii. Legile electorale sunt proaste. Votul electronic sau votul prin corespondență sunt inaccesibile românilor. Reprezentativitatea primarilor sau a președinților de consilii județene este îndoielnică – alegerile sunt într-un singur tur, nu în două, așa cum ar fi firesc. Pragul electoral de 5% este o condiție arbitrară – de ce nu 3% sau 8,7%? Alegerile sunt girate de un serviciu secret, STS, serviciu militarizat – parcă am trăi într-o dictatură africană! Mai mult, statul decontează cheltuielile din campaniile electorale, ducând opțiunea electorală în zona absurdului – tu votezi cu unii, dar din banii tăi se plătește și campania electorală a celor pe care nu-i votezi.
De ce se întâmplă toate acestea? E simplu! Ca să avem alegeri libere și să bifăm pe hârtie opțiunea pentru democrație. Dar numai pe hârtie!…