Editorial de Ion Ghermănescu
Mircea Lucescu continua să trăiască la maxim maximorum. Preluarea echipei naționale face parte din acest serial, într-un carusel al vieții care îl duce pe antrenorul de 79 de ani mereu în vârf. Iar întoarcerea sa de acum este un nou episod, poate ultimul, dintr-o carieră la superlativ, care a făcut din Lucescu singurul antrenor român pus alături de Sir Alex Fergusson și Pep Guradiola, înaintea multor altor tehnicieni de top din fotbalul Mondial. Cei doi sunt singurii manageri care îl depășesc la trofee castigate. Sir Alex are 49, Pep are 36, iar Lucescu are 35.
Întoarcerea sa la conducerea ”tricolorilor” este un act de curaj în primul rând. O decizie care îi poate umbri întreaga carieră, dar poate fi și o decizie perfectă pentru finalul de Hollywood carierei sale. Totul depinde de calificarea la Mondial. Iar primul pas, primul meci pe banca naționalei a fost unul super-reușit. 3-0 cu Kosovo într-un stadion și o țară pentru care cuvântul ostil e blând.
Generația de suflet, materialul perfect pentru Lucescu
”Generația de suflet” nu este una de top, de valoare extraordinară. Este departe de Generația de aur. Este însă una de trăiri, este una a stării de spirit pe care a construit-o Edi Iordănescu și în care puțini au crezut. Un grup din ce în ce mai unit, care suferă atunci când trebuie, care acoperă lipsurile cu dăruire, ambiție și determinare. Fără ifose, fără fițe fotbalistice, fără figuri. Această caracteristică credem că a reprezentat unul din factorii care l-au determinat pe Lucescu să o preia. Lucescu nu a fost niciodată un antrenor de echipe de vedete. Eșecul cu Inter Milano este un exemplu. A fost și este un antrenor care construiește echipe, care inventează jucători, care transformă jucători în vedete. România din acest moment este materialul perfect pentru stilul Mircea Lucescu.
Meciul cu Kosovo a arătat multe. Comentatorii TV așteptau deja celebra temporizare a lui Lucescu pe care a impus-o la cam toate echipele pe unde a trecut. Acel românesc ”tiki-taka” din anii 80, unde mingea este pasată parcă la nesfârșit pentru a enerva adversarul și a lovi apoi decisiv. România cu Kosovo nu a arătat deloc așa. Trei cuvinte au definit jocul: apărare, contraatac, viteză. Tika-taka n-a existat, lăsând loc unei viteze de joc pe care demult nu am văzut-o la o echipă românescă. Contraatacurile nostre au fost ca niște tornade, venind devastator peste kosovari mereu și mereu. Să nu uităm că pe lângă cele 3 goluri, am avut și două bare. Este poate cea mai mare provocare a lui Mircea Lucescu din punct de vedere tactic. Să păstreze acest stil de apărare-contraatac-viteză sau să încerce să schimbe încet-încet spre celebra sa temporizare. Vom vede ce va alege.
Încredere pentru olteni
Lucescu a păstrat, cu Kosovo, tot grupul construit de Edi Iordănescu. O strategie complet diferită față de ce a făcut când a preluat naționala în 1981. Atunci, schimba de la primul meci cu Elveția la Berna. Aducea 4 nume noi care aveau să domine naționala tot mandatul de atunci al lui Lucescu: regretatul Klein, Romulus Gabor, Ioan Andone și Ladislau Boloni. Acum, practic, nu a fost nici un nume nou.
Totuși, Lucescu a început să lucreze, să transforme jucători. A mers cu Mihăilă titular, olteanul nostru fiind mai mereu rezervă în trecut. Și chiar dacă nu a marcat, atacantul Parmei a jucat bine. A avut ocazii, iar fundașii kosovari au făcut otită la acțiunile sale. Cu încrederea pe care i-o acordă Lucescu, Mihăilă poate deveni una din vedetele naționalei, un marcator de top, cel puțin la nivelul lui Man, colegul de la Parma.
Un alt oltean, Mitriță s-a reîntâlnit cu naționala datorită lui Lucescu. Chiar dacă a fost rezervă, Piticul a intrat cu multă dorință de a se impune, dar egoismul pe care-l arată uneori și la Craiova, l-a trădat. La el, Lucescu are mult de lucru. De remarcat și încrederea acordată de Lucescu unui alt oltean, Bancu. Venit după sinuciderea tatălui, Bancu a fost trimis titular pe teren și nu a dezamăgit. Mulți l-ar fi lăsat rezervă, gândindu-se că Nicușor încă nu și-a revenit.
De remarcat, și încrederea pe care Lucescu i-a acordat-o lui Ianis Hagi, care a fost aruncat în décor de Glasgow Rangers, trimiterea pe teren a lui Pușcaș, poate cel mai înjurat tricolor în trecut. Toate cele de mai sus arată că, desi a păstrat grupul, Lucescu a început deja să lucreze la transformarea și reinventarea unor jucători. Vor urma cu siguranță și multe nume noi.
Lucescu și Burleanu
Revenirea lui Lucescu a fost una de film. Iar întoarcerea sa arată un lucru pe care puțini l-au observat. Că Lucesu a lăsat orgoliul la o parte când a acceptat naționala. Contestatar aprig al lui Burleanu la alegerile când acesta a candidat împotriva lui Ionuț Lupescu, cu declarații dure și de o parte și de alta, atât Lucescu, cât și Burleanu au lăsat orgoliile la o parte și și-au dat mâna pentru un mandat care ar putea readuce din nou fotbalul românesc în elita mondială.
Iar cooperarea lor, sună deja destul de bine. Să nu uităm că aseară am avut un arbitraj mai mult decât favorabil. Marius Marin l-a împins clar pe un kosovar în minutul 20 în careu, dar tânărul arbitru din Azerbaidjan, Aliyar Aghayev, nu a acordat nimic și nici Luca Pairetto din camera VAR nu a intervenit. Iar penaltyul obținut de Man a fost la limita faultului în atac. A mai fost și un ”roșu” acordat kosovarilor, astfel că nu am avut nicio problemă cu arbitrajul.
Aducerea lui Vassaras de către Burleanu la conducerea arbitrajului românesc ne-a ferit de celebrele arbitraje ostile din anii 1990 și 2000. Ca o paranteză, Burleanu devine din ce în ce mai influent la UEFA, iar faptul că este văzut ca un rival al lui Ceferin la conducerea forului european spune totul despre forța românului. Duelul cu Ceferin a fost confirmat chiar și de ”dușamanul” său, Florin Prunea, la un podcast.
Această poveste a orgoliilor uitate este poate una din lecțiile cele mai importante din fotbalul românesc. Pentru că am avut și avem un fotbal dărâmat de orgolii de pe vremea lui Dinamo a lui Lucescu și Postelnicu, Steaua lui Ienei, Iordănescu și Valentin Ceaușescu, Craiova lui Tică Oțet, Corneliu Stroe, Adrian Păunescu și Ștefan Andrei până la FCSB-ul lui Gigi Becali, CFR-ul lui Neluțu Varga, Farul lui Hagi și Craiova lui Mihai Rotaru.
Încrederea oferită de cel mai tare brand: Lucescu
Nu știm cum va continua parcursul lui Mircea Lucescu către Cupa Mondială din 2026. Sperăm să fie cu happyend, să fie încununarea perfecta a unei cariere și vieți, cum am spus, de vis. Știm însă că victoria cu 3-0 din Kosovo a fost încă un eveniment care a întărit brandul Mircea Lucescu. Un brand care domină demult sportul românesc, alături de Nadia și Hagi, dar care, și nu exagerăm, a devenit unul din cele mai tari ale României alături Dacia sau ProTV. Iar când ai un asemenea brand în spate, nu ai cum să nu ai încredere în tine. Este exact ce au câștigat tricolorii la Priștina într-o seară de vis a reîntoarcerii lui Mircea Lucescu la naționala României. De acum, totul este posibil!