„Harta aurului“ din Carpaţi nu se opreşte doar la Munţii Apuseni ori la comorile dacilor şi minele romane. Există o serie de alte locuri, mai mult sau mai puţin cunoscute, asupra cărora s-a aşternut tăcerea. În această situaţie sunt cele din judeţul Vâlcea, de pe râul Lotru, sus la obârşia lui, „acolo unde se întâlnesc Munţii Lotriţei cu cei ai Parângului”, între Voineasa şi Vidra. Sunt locuri care abundă în poveşti despre tezaure fabuloase.
Paradoxul unora dintre comori este că la un moment dat ele au existat şi apoi au dispărut rapid în neant. La fel s-a întâmplat şi cu poveştile despre aurul din Carpaţi. Conform legendelor locului, la obârşia Lotrului încă ar exista aur, mult aur şi poveşti nenumărate pe această temă.
Se vorbeşte că în Al Doilea Război Mondial, din zonă au plecat spre destinaţii neştiute vagoane pline cu aur. Şi acum, după atâţia ani, povestea rămâne o enigmă care încă mai suscită interesul. Intri pe tărâmul lucrurilor greu de crezut, unele bizare, altele fantastice, imediat cum părăseşti Valea Oltului, pe DN 7 şi te îndrepţi spre Voineasa. De aici porneşte o şosea care se intersectează sus în munte cu celebra Transalpină.
Localnicii vorbesc despre Trenul Negru
Pe vremuri, oraşul Brezoi, pe atunci un sătuc de munte, găzduia fostul sediu al Exploatării Miniere. Calea ferată porneşte chiar din faţa exploatării şi continuă spre munte, după care dispare brusc la ieşirea din localitate. Localnicii încă mai vorbesc despre „Trenul Negru” sau „Trenul Fantomă”, care umbla numai noaptea şi care potrivit aceloraşi surse transporta filoane întregi de aur. Un lucru este cert, cei care munceau în minele din zonă aveau salarii uriaşe în comparaţie cu minerii obişnuiţi, bani prin care li se cumpăra tăcerea. Ieşirile din mină erau păzite mai drastic decât o închisoare, iar minerii îşi schimbau des locul de muncă.
S-au tot căutat martori ai acelor vremuri, dar ca şi tezaurul despre care se tot vorbeşte, şi pe aceştia pare să-i fi înghiţit pământul. Acest lucru a dat naştere la o întreagă teorie a conspiraţiei – planul exterminării fiind una dintre teoriile emise în spaţiul public. Urmaşii foştilor mineri pretind că cei din urmă se îmbolnăveau subit şi mureau în floarea vârstei.
Tiganii s-au mutat in zona atrasi de mirajul aurului
Atrase de mirajul aurului, mai multe familii de ţigani din zona Cozia s-au mutat după Revoluţie la Valea lui Stan, o localitate aflată la nici 10 kiometri depărtare de Brezoi, tot pe drumul spre Voineasa. De atunci, tot mai speră să dea peste vreo comoară. Susţin că la venirea lor pe aceste meleaguri nu exista decât „un fel de paznic al muntelui”, care susţinea că are un fel de hartă a comorii. Deşi susţin că ştiu şi ei vreo opt – nouă găuri în munte, pretind că nimeni nu se avântă prin împrejurimi de frică.
Nu lipsesc nici poveştile despre întâlniri cu fiinţe supraomeneşti, un fel de duhuri rele care păzesc intrările. O modalitate bună de a îndepărta curioşii. Drumul spre Cataractele Lotrului pare mai degrabă unul în care te poţi rătăci uşor, dacă nu ştii zona, unde se crede că exista una dintre exploatări şi indicii despre trenul misterios şi tezaurul nepreţuit.
Pe coasta muntelui este un întreg oraş – fantomă cu clădiri părăsite, destinate dispensarului, cantinei, brutăriei, cinematografului, chiar şi o pompă de benzină – fosta Colonie Minieră de la Cascadele Lotrului. Totul arată de parcă un eveniment cataclismic ar fi ucis întreaga răsuflare şi ar fi rămas în picioare doar zidurile, martori muţi ai vremurilor de altă dată. Ceea ce atrage şi mai tare este sclipirea de peste tot – pe pietre, pe drum, pe munţi, fiind un filon de mică – cu care îşi zugrăveau românii pe vremuri pereţii locuinţelor, chiar şi spălatul mâinilor se tranformă într-un proces de înfrumuseţare.
Zacaminte de mica si feldspatul
Râul Lotru, ascunsul printre copaci şi stânci scoate un sunet neobişnuit, ca un muget. Acest zgomot a suscitat imaginaţia multora, şi combinat cu sunete pădurii şi ale animalelor sălbatice din zonă i-a determinat să-şi închipuie tot felul de scenarii. Unele care pornesc chiar de la un drum construit printre munţi de nemţi, din interese militare strategice.
Legendele locului spun că atunci când s-a construit drumeagul, nemţii ar fi dat peste o comoară care i-a determinat să sape o mină şi să construiască o întreagă colonie, astfel încât să nu depindă de oamenii şi produsele de la baza muntelui. Odată cu retragerea trupelor, ca să nu le fie descoperit secretul, au dinamitat întreaga mină, cu mineri cu tot, peste o sută, cu utilaje, chiar şi armanent – tunuri, tancuri. Muntele este un uriaş mormânt.
Straniu sau nu, după Revoluţia din ᾽89 o singură companie ar fi fost interesată de preluarea minei una… nemţească, dar era prea devreme pentru privatizare. În afara poveştilor, în zonă nu se cunoaşte nimic despre eventuale săpături arheologice, se vorbeşte doar de o monedă dacică, ce ar fi circulat o vreme, apoi, la fel ca tot tezaurul despre care se vorbeşte a dispărut în neant. Ceea ce se ştie însă cu siguranţă, dincolo filme şi poveşti, este că mica şi feldspatul sunt două minerale ce se află diseminate în pegmatitele din Munţii Lotrului. Ele s-au exploatat de la începutul primului Război Mondial.
Aurul de la Valea lui Stan
Exploatarea s-a făcut iniţial manual, mineralele extrase fiind transportate cu ajutorul cailor. Abia în anii ᾽70 apare prima carieră în Cataractele Lotrului şi prima instalaţie de măcinare a minereului. Aşa a început şi sterilul să se depoziteze în albia Lotrului şi au apărut munţii de terasit. Întreaga albie a Lotrului până la Lacul de la Mălaia, pe o porţiune de 30 km a fost impurificată.
Vestitele Cataracte ale Lotrului, apreciate ca fiind cele mai sălbatice din ţară, de geograful I. Conea, şi-au pierdut frumuseţea. Deşi exploatarea a rămas închisă de aproape trei decenii, urmele ei nefaste încă se mai văd. Cât despre exploatările de aur, în afara celor prezente în aluviunile Oltului, au mai existat altele şi în galeriile de la Valea lui Stan.
Sursa si foto: adevarul.ro
