Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost rănită, marți, într-un accident rutier produs pe Valea Oltului. Conform unor surse din Poliție, mașina în care se afla Intotero a fost lovită violent de un alt autoturism, apoi s-a răsturnat, informează Hotnews.ro. Autoturismul în care se afla Intotero aparține SPP.
Accidentul a avut loc marți după-amiază, pe DN 7, în localitatea Racovița din județul Vâlcea. „Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Vâlcea, printr-un comunicat de presă.
Ministrul Natalia Intotero a ajuns la spital. Mașina în care se afla s-a răsturnat
Surse din Poliție au declarat pentru HotNews.ro că persoana preluată de ambulanță este ministrul Familiei, Natalia Intotero (foto). Aceasta era pasager în mașina izbită de autoturismul condus de șoferița de 41 de ani. Surse locale au declarat pentru News.ro că maşina în care se afla ministrul Familiei s-a răsturnat după ce a fost izbită violent de celălalt autoturism.
Natalia Intotero a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea. Aceasta este conştientă şi nu a suferit, la prima vedere, leziuni grave, mai spun sursele citate de News.ro. Mașina în care se afla Natalia Intotero aparține Serviciului de Pază și Protecție (SPP). Persoanele aflate în autoturismul SPP – şoferul, aghiotantul şi demnitarul – sunt bine, au transmis reprezentanții SPP pentru News.ro.
Citește și: În sfârșit! Încep lucrările de reconstrucție a viaductului de la Cârcea, avariat grav în august 2018