miercuri, martie 26, 2025
16.2 C
Craiova

Burse pentru copiii din Olt fara posibilitati materiale, dar cu rezultate bune la invatatura!

Cinci eleve sunt beneficiarele unor burse acordate de Clubul Soroptimist International Slatina, un ONG care ofera sanse de realizare tinerilor capabili de performanţă, dar cu posibilităţi materiale precare. Una dintre aceste eleve a încheiat examenul de Bacalaureat, în vară, cu media 10.
„Susţinem Excelenţa Copiilor din Familii Defavorizate“ este un proiect derulat de Clubul Soroptimist Internaţional Slatina, sprijinit de un club similar din localitatea Varde, din Danemarca, prin intermediul căruia cinci tinere primesc sprijin financiar pentru a putea să-şi cumpere cărţi sau să plătească meditaţii, îndeplinindu-şi, astfel, visul. Una dintre beneficiare, Alina Stanca, de loc din Balş, judeţul Olt, este astăzi studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, iar la examenul de Bacalaureat din vară a obţinut note de 10 la toate probele.

Visul său este să devină un bun medic veterinar, însă pentru asta are nevoie de sprijin. Cei 1.300 lei pe care i-a primit îi sunt de un real folos. „Voi plăti trei, dacă nu chiar patru luni de cazare la cămin”, a spus proaspăta studentă.

Tot 1.300 lei a primit şi Georgiana Ionescu, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială din Scorniceşti, care vrea să ajungă la un liceu bun din Slatina, profil filologie. Eleva este foarte talentată şi în domeniul artelor, motiv pentru care cu banii primiţi va putea să-şi şlefuiască acest talent cu ore suplimentare predate de specialişti. Ionela Militaru, Georgiana Constantin şi Violeta Mangîru sunt eleve la Colegiul Economic „P.S. Aurelian“ din Slatina, au rezultate foarte bune şi visuri măreţe.

Fetele ar vrea să meargă mai departe la facultate, însă fără ajutorul părinţilor le va fi greu. Ele au primit câte 1.000 lei fiecare, bani pe care, la finele semestrului I, vor trebui să ii justifice. Membrii Clubului Soroptimist Slatina le-au sfatuit să-i cheltuiască pentru a-şi achiziţiona cărţile necesare sau pentru a plăti ore suplimentare de pregătire în domeniul dorit.

Trebuie sa demonstreze

progresul la invatatura

„Ideea este, a declarat preşedinta clubului slătinean, prof. Graţiela Popa, ca beneficiarii să demonstreze progresul la învăţătură. Este un proiect iniţiat în mandatul fostei preşedinte, pe care îl continuăm. Premiem în fiecare an cinci sau şase elevi cu rezultate deosebite la învăţătură, dar care fac parte din familii cu posibilităţi reduse. Ei trebuie să dovedească faptul că acest ajutor îi conduce spre rezultate din ce în ce mai bune la învăţătură, pentru că lucrând în învăţământ ştiu ce-nseamnă ca un copil să fie foarte bun, sau bun, şi ca din cauza situaţiei financiare să nu poată să se pregătească, să participe la anumite concursuri. “, a declarat preşedinţa Clubului Soroptimist Internaţional Slatina – Graţiela Popa, profesor de matematică.

Clubul Soroptimist Internaţional Varde, Danemarca, prin intermediul căruia au venit banii, este un club dintr-o comună, a dezvăluit guvernatorul Uniunii Soroptimiste Române, Victoria Ciucu, membră a clubului din Slatina. Din Danemarca, de altfel, vin fonduri şi pentru alte proiecte de interes, de educaţie civică, dar nu numai.

„Varde este o localitate mică, este o comună, dar acolo femeile s-au constituit într-un grup pentru a susţine drepturile pe care le apără această organizaţie – drepturile femeileor defavorizate, drepturile copiilor, şi îşi extind acţiunile şi în alte ţări, în special în zona de Est, unde nevoile sunt mai mari“, a spus Ciucu, menţionând că membrele clubului din Slatina sunt implicate în prezent în alte câteva proiecte importante, printre care lupta împotriva traficului de fiinţe umane, conştientizarea asupra a ceea ce constituie aproape un fenomen – mamele adolescente, cursuri de prim ajutor etc.

Sursa: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro / Alina Mitran

1.300

de lei este suma pe care a primit-o Alina  Stanca, una dintre putinele eleve din Judetul Olt care a avut media 10 la Bac. Banii oferiti sunt pentru a plati chiria pe 4 luni la camin. Alina este, in prezent, studenta la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Casa Albă anunță o pace între Rusia și Ucraina, dar doar pe Marea Neagră

Casa Albă anunță o pace între Rusia și Ucraina, deocamdată doar pe Marea Neagră. Statele Unite susțin că au...

Mai multe articole din aceeasi categorie