luni, decembrie 2, 2024
4.8 C
Craiova

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul renumărării voturilor. „Cine a furat voturi va răspunde în fața poporului”

Marcel Ciolacu a declarat că, în cazul în care cineva a furat voturi la primul tur al prezidențialelor, el, ca premier, se va asigura că „va răspunde în fața românilor”. El a mai spus că votul la parlamentare de duminică este unul important, pentru că le-ar da posibilitatea social-democraților să desemneze viitorul premier. „Suntem de partea adevărului”, a spus Marcel Ciolacu, care a transmis, în cursul dimineții, că, indiferent ce va decide renumărarea, el se va retrage din cursa prezidențială, pentru că „nu îl interesează locul 2, la masa verde”.

Candidatul PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu, a îndemnat, astăzi, electoratul PSD să iasă la votul de duminică pentru ca partidul să câștige alegerile și, automat, să dea următorul premier.

Trebuie să le explicăm milioanelor de români care si-au pus speranța în noi că nu mai putem răbda să fim atacați pe nedrept și că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre! Iar cel mai bun răspuns este un vot masiv pentru PSD la alegerile parlamentare de duminică! Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD! Adică să continuăm proiectele începute și dezvoltarea acestei țări!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Marcel Ciolacu: „Suntem de partea adevărului”

Marcel Ciolacu a transmis că, dacă se va dovedi, în urma renumărării voturilor, decise de CCR, că a existat cineva care a furat voturi, el se va asigura, în calitatea funcției pe care o are, cea de premier, că acea persoană „va răspunde în fața poporului”.

„Iar dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor!”, a continuat șeful executivului.

„Suntem de partea adevărului și trebuie să mergem la luptă cu fruntea sus, demni și convinși că viitorul României stă în mâinile noastre!”, a conchis el.

Ciolacu și anunțul de retragere din cursă

Premierul și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a acuzat că există o „manipulare” împotriva sa și a PSD în scandalul renumărării voturilor cerute de CCR. Ciolacu a precizat că nu îl „interesează locul doi” și că se va retrage din cursa pentru președinția României, chiar dacă se demonstrează, în urma renumărării voturilor, că a fost dezavantajat.

„Cum funcționează manipularea: dacă PSD câștigă, se spune că vrea toată puterea; dacă pierde și acționează cu demnitate, ni se reproșează că ‘știu ei ceva’. E o propagandă care ne-a obosit pe toți! Românii au dreptul să știe adevărul!”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a revenit, apoi, asupra mesajului postat inițial: „Să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr!”, a transmis Marcel Ciolacu, care a făcut apel ca procesul de renumărare a voturilor să fie transparent, cu participarea observatorilor independeți.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

CCR a decis! A validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu și Elena Lasconi, în finala pentru Cotroceni

CCR a decis: primul tur al alegerilor prezidențiale a fost validat. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor lupta...

Mai multe articole din aceeasi categorie