Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu se află într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii (SUA), ocazie cu care va avea consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, întâlniri cu reprezentanți ai Consiliului Securității Naționale al SUA, cu formatori de opinie și think-tanks americane, informează MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul afacerilor externe va participa și la deschiderea Forumului Economic România-SUA, unde, în calitate de keynote speaker, va sublinia potențialul de dezvoltare a relațiilor economice România-SUA, inclusiv prin cooperare bilaterală în materie de energie și în eforturile de reconstrucție a Ucrainei. Organizată în contextul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO, vizita va oferi ocazia unei treceri în revistă a progreselor înregistrate în relația bilaterală, în cooperarea pentru consolidarea securității euro-atlantice, cu accent pe regiunea Mării Negre, precum și pe identificarea modalităților de întărire în continuare a Parteneriatului Strategic România – SUA.
Dialogul la nivel de șefi ai diplomațiilor va prefigura lansarea celei de-a IX-a sesiuni a Dialogului Strategic România – SUA, a cărui agendă cuprinde subiectele cele mai importante ale cooperării dintre cele două țări. Discuțiile, la care vor participa demnitari, reprezentanți ai ministerelor de resort, se vor concentra asupra cooperării în materie de securitate și apărare, schimburilor economice, securitate energetică, relații interpersonale, dar și cooperare în materie de justiție și afaceri interne, cu accent pe accederea României în Programul Visa Waiver, după cum precizează Ministerul Afacerilor Externe.