Ambasadorul Israelului în România, E.S. Lior Ben Dor, a vizitat Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipa“ din Snagov, la invitația lui Bogdan Constantin Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport. Această vizită a avut loc în cadrul unui program dedicat promovării colaborării sportive între România și Israel.
Potrivit unei postări pe Facebook a Ambasadei Istraelului la București, Lior Ben Dor a fost primit cu căldură și ospitalitate de către Adela Alexe, directorul complexului, într-un mod tradițional românesc: cu pâine și sare, un gest simbolic care reflectă respectul și bunăvoința față de oaspeți.
„Această primire i-a adus aminte Excelenței Sale de o tradiție similară din cultura evreiască – practica de a servi pâinea cu sare, un obicei întâlnit în special cu ocazia Shabbat-ului“, a precizat sursa citată.
Ambasadorul Israelului a remarcat cu fascinație cum diferite culturi pot împărtăși obiceiuri similare „ce ne unesc și ne încurajează să apreciem tradițiile celorlalți“.
„Aceste momente de interacțiune sunt un exemplu perfect al legăturilor profunde care se pot forma între națiuni prin intermediul respectului reciproc și al valorilor comune. Vizita a constituit o oportunitate excelentă pentru domnul Ambasador de a discuta despre viitoarele proiecte de colaborare între România și Israel în domeniul sportiv, precum și despre cum putem susține dezvoltarea sportului de performanță în ambele țări“, a mai transmis Ambasada Israelului la București.

