joi, februarie 13, 2025
-2.7 C
Craiova

Liderii PNL din Oltenia îl susțin pe Dan Vîlceanu la Finanțe. „E oltean de-al nostru”

Biroul Politic Național al PNL va fi convocat în aceste zile pentru a stabili cine preia Ministerul de Finanțe, rămas fără șef din 8 iulie, când premierul l-a demis pe Alexandru Nazare. Florin Cîțu a anunțat și propunerea sa pentru șefia ministerului în persoana lui Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj. Dacă va trece de votul colegilor din BPN, Vîlceanu va fi, în scurt timp, ministrul Finanțelor.

PNL Mehedinți îi va da votul lui Vîlceanu, la fel și PNL Vâlcea. „Este oltean de-al nostru”, ne-a declarat Cristian Buican, șeful organizației. El nu are încă un mandat oficial din partea colegilor, dar spune că îl va avea.

Șeful PNL Olt, Liviu Voiculescu, ne-a declarat de asemenea că îl va susține pe Vîlceanu, în condițiile în care filiala și-a declarat susținerea pentru Florin Cîțu. El spune că sunt 30 de organizații care îl vor vota pe Cîțu în funcția de președinte al PNL, la congres, și e firesc să susții propunerea lui. Cât despre cei care au declarat că îl vor pe Ludovic Orban, „sunt poziții subiective, personale, fără mandat din partea organizațiilor respective”. În opinia lui Voiculescu, cei care afișează susținerea pentru Ludovic Orban nu au discutat cu primarii și cu membrii din organizații. Dar o vor face.

În ceea ce privește PNL Dolj, și aici Dan Vîlceanu are prieteni. Mai mult, deputatul Nicolae Giugea ne-a declarat că e foarte bine să fie cineva care cunoaște regiunea și problemele ei, fără să treacă toate informațiile prin filtrul altcuiva. „Îl cunosc pe Dan Vîlceanu, este un tip sobru, serios. Am vorbit cu el de mai multe ori, chiar i-am cerut sfaturi în anumite probleme și m-a ajutat. E foarte bine pentru noi să fie cineva din regiune. Sigur că va avea votul filialei. Dar această chestiune cu ministerul nu are legătură cu votul pentru congres. Aici discutăm despre un minister”, a declarat Giugea pentru euroolteniainfo.com.

Probleme de imagine

Dan Vîlceanu a apărut în toată presa din România cu o problemă deloc neglijabilă: firma mamei sale a fost abonată ani de zile la contrate cu Complexul Energetic Oltenia, de unde i s-a tras și renumele de baron local de Gorj. Cu toate acestea, liberalii nu consideră că ar fi un impediment. Nicolae Giugea ne-a spus că dacă ar fi fost sau sunt probleme, există instituții abilitate să clarifice lucrurile. Cât despre Liviu Voiculescu de la Olt, el spune că nu a auzit despre astfel de probleme.

Născut în 1979 la Bumbești Jiu, Vîlceanu a obținut diploma de economist de la Universitatea de Vest Timișoara, tot aici urmând și cursurile de master și doctorat. El și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012, apoi președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum.

Între 2012 și 2016 a fost consilier Județean în Gorj, iar apoi deputat, acum fiind la al doilea mandate. Este membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei.

Orban: „Avem nevoie de o garanție a capacității”

Președintele încă în funcție al PNL, Ludovic Orban, nu pare încântat de Dan Vîlceanu. El a avut trei variante de ministru, numai că toți l-au refuzat: Bogdan Huţucă, Sebastian Burduja şi Lucian Heiuş. După părerea lui, nominalizarea ar trebui să aibă la bază nu doar prietenia cum e cea dintre Cîțu și Vâlceanu, ci capacitatea de a gestiona instituția.

„Eu încă de la început am discutat despre faptul că este bine să discutăm împreună şi să venim cu o propunere comună care să fie supusă validării Biroului Politic Naţional. Eu nu neg, premierul este normal să îşi dorească un ministru de Finanţe cu care are o chimie bună, în care are încredere, este firesc asta, vă spun că e un lucru natural. Primul ministru pe care şi-l numeşte un premier este ministrul Finanţelor, pentru că e principalul colaborator. (…) Nu cred că acum e important un vot competitiv în Biroul Politic Naţional, pentru noi important este să susţinem un ministru de Finanţe care să ne confere garanţia faptului că are capacitatea de a gestiona Ministerul Finanţelor”, a afirmat Orban

 

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Analiza evenimentelor politice

Analiza evenimentelor politiceVă invităm la un dialog despre societatea contemporană, având ca temă principală: Analiza evenimentelor politice 🗣️ Demisia președintelui...

Mai multe articole din aceeasi categorie