Lică: venit, văzut, câștigat! Voleibaliștii de la SCMU Craiova au pierdut fără drept de apel, scor 3-0 (30-28, 25-19, 25-23), partida din Sala Polivalentă, contra campioanei Corona Brașov.
Fostul căpitan al oltenilor, Laurențiu Lică, actual antrenor principal la Corona Brașov, a „citit” jocul gazdelor și a obținut un succes categoric.
Deși a avut doar trei seturi, partida din Bănie a fost foarte spectaculoasă, cu răsturnări spectaculoase de scor. Primul set a fost dominat de oaspeți, care păreau că scapă în câștigători după ce au condus cu 17-10. Treptat, Craiova a revenit și salvat două mingi de set egalând la 24. Meciul a continuat în prelungiri, oaspeții reușind să se impună cu 30-28.
Și în partea secundă oaspeții au preluat conducerea având 14-10 și în final s-au impus cu 25-19. În ultima manșă, alb-albaștrii păreau că pot să revină, dominând începutul partidei. Gazdele au condus cu 17-10 și 22-16, însă nu a fost suficient. Total opus față de primul set, Brașov a revenit incredibil și s-a impus cu 25-23.
După acest rezultat, cele două echipe au făcut rocada în clasament pe locurile 2 și 3, Corona având două puncte avans.
În etapa viitoare sportivii lui Dănuț Pascu vor avea un nou meci foarte greu, în deplasare, cu SCM Zalău, sâmbătă, de la ora 18:00.
Citește și: Doliu în handbalul românesc. A murit Cornel Oțelea, triplu campion mondial cu echipa națională