Sindicatul Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, membru al Uniunii Salvăm Țăranul Român, organizează joi, 8 octombrie 2020, ora 11:00 în localitatea Pleșoiu, județul Olt o înâlnire interactivă despre legumicultura românească și a viitoarelor oportunități de colaborare a fermierilor cu SN Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA SA.
Ion Păunel, președinte SPA Olt, a declarat că producătorii de legume din bazinul legumicol Pleșoiu-Strejești-Grădinari sunt recunoscuți pentru calitatea produselor, atât în județ cât și în țară.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și SN Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA SA. Printre invitați se vor număra Emil Dumitru, secretar de Stat MADR, și conducerea executivă a UNIREA SA.
De asemenea, vor fi prezenți și reprezentanți ai unor instituții publice din județul Olt, primari, fermieri din majoritatea bazinelor legumicole importante din Județul Olt (Pleșoiu, Strejești, Grădinari, Izbiceni, Giuvărăști, Gârcov, Cilieni, Scărișoara, Urzica, Vădăstrița etc) și membrii fondatori ai Uniunii Salvăm Țăranul Român.
Evenimentul se va desfășura pe stadionul din comuna Pleșoiu cu respectarea regulilor de distanțare socială și respectarea condițiilor impuse de starea de alertă.