Nicolae Negrilă, eroul Craiovei Maxima din meciul cu 1.FC Kaiserslautern, împlinește astăzi 70 de ani. Născut pe 23 iulie 1954 în comuna doljeană Gighera, „Negoro“ a debutat la Universitatea Craiova chiar în meciul care a adus primul titlu de campioană în Bănie, acel 0-0 de poveste de pe terenul Petrolului Ploiești.
Fundașul de bandă are în palmares trei titluri de campion și patru cupe ale României cu Universitatea Craiova, dar și eventul din 1991, din postura de antrenor secund al Științei (Sorin Cîrțu era antrenor principal). În Divizia A, Nicolae Negrilă a evoluat de 377 de ori, marcând 15 goluri, iar în cupele europene are 46 de apariții și un gol de aur: cel din 16 martie 1983 marcat în poarta nemților de la 1.FC Kaiserslautern, când Universitatea Craiova se impunea cu 1-0 pe Central și se califica, în premieră pentru o echipă românească, în semifinalele Cupei UEFA.
Pentru echipa națională, Nicolae Negrilă a evoluat în 28 de partide, marcând și un gol. Negrilă a participat cu naționala României la turneul final european din Franța 1984.
La mulți ani, Nicolae Negrilă!