luni, mai 12, 2025
10.4 C
Craiova

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În această seară se DESCHID CERURILE și se împlinesc dorințele

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este una dintre cele mai importante pentru creștinii care respectă cu strictețe cele mai importante date din calendarul bisericesc. În tradiţia populară se spune că pe 21 noiembrie, în ziua de Ovidenie sau Vovidanie, cum i se mai spune, se deschid cerurile și se îndeplinesc dorințele.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o sărbătoare a Luminii, o zi deosebită în care creștinii sunt îndemnați la bunătate și credință. Ziua aceasta reprezintă deschiderea cerurilor și îndeplinirea dorințelor cele mai pure ale oamenilor.

Tradiția spune ca, Sfinții Ioachim și Ana nu puteau avea copii și și-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu, cerându-i să le dăruiască cinstea de a fi parinti, și au promis că dacă acest lucru se va îndeplini, ei îl vor duce la templu și îl vor închina lui Dumnezeu. Rugându-se la Dumnezeu, dorința lor s-a împlinit, un înger spunându-le că vor avea o fată pe care o vor numi Maria.

Binecuvântați cu un copil, Sfinții Ioachim și Ana s-au ținut de promisiune și când Fecioara Maria a împlinit 3 ani. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani.Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura. Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele Templului unde a crescut, a fost construită o biserica închinată Fecioarei Maria. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele.

Pentru reuşita copiilor, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea.

În tradiţia populară, se spune că în ziua de Ovidenie se dechid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de Ovidenie ologii s-ar putea vindeca.

Sursa: secretele:ro

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Naționala de handbal a României s-a calificat dramatic la EURO 2026!

Naționala masculină de handbal a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European - EHF EURO 2026,...

Mai multe articole din aceeasi categorie