marți, mai 20, 2025
11.4 C
Craiova

Interviu cu Răzvan Mitroi, FRF: „După Euro 2020, România a rămas cu o moștenire valoroasă”

Euro 2020 a fost o poveste frumoasă, care s-a încheiat aseară, cu Italia câștigând finala contra Angliei. Capitala României a fost gazdă a unor meciuri din cadrul Campionatului, ceea ce a implicat o serie de provocări – logistică, personal, investiții. Răzvan Mitroi, managerul de comunicare al Euro 2020 din partea FRF, a răspuns la câteva întrebări pentru euroolteniainfo.com:

Un scurt bilanț al Euro 2020 pentru România. Ce a însemnat, în cifre: beneficii, imagine etc?

Răzvan Mitroi: Din punct de vedere financiar e prematur să vorbim despre câștiguri ale Bucureștiului. Știm doar cifrele anunțate ca profit global al UEFA (cu venituri provenite din sponsorship și drepturi de televizare): 1,7 miliarde euro. Dacă nu era pandemia, se ajungea la 2 miliarde.

Din punct de vedere al fotbalului din România, este un câștig enorm pe care l-am dobândit la nivel de știință a organizării marilor competiții. Avem acum în cadrul FRF manageri, specialiști instruiți și validați de UEFA că pot organiza competiții internaționale de cel mai înalt nivel. Experiența lor s-a constituit și din exersarea practică, dar și din partea de studiu la nivel de învățământ post universitar. Putem asigura fără emoții tot pachetul unei mari competiții, de la planuri operaționale și de securitate, de marketing și comunicare, până la instruirea voluntarilor, asigurarea managementului deșeurilor și aplicarea programelor antirasiste și antidiscriminare.

Aș mai spune că rămânem după EURO 2020 și cu o infrastructură de excepție. Este o moștenire foarte valoroasă, la care, sincer, nu am fi putut să ne gândim fără organizarea acestui turneu UEFA. Avem 3 stadioane-bijuterie în București, pe lângă Arena Națională care este modernizată în totalitate. Tot în București, avem Aeroportul Băneasa complet renovat și o linie ferată până la Aeroportul Otopeni, ceea ce niciun program de guvernare nu a reușit până la EURO 2020.

S-a vorbit foarte puțin despre un alt proiect de infrastructură deosebit de valoros: construirea a 400 de terenuri de fotbal în baze sportive pentru comunități. Proiectul este finanțat de Guvernul României și se va concretiza în 150 de baze mari, cu câte 2 terenuri, și 100 de baze cu un singur teren. Facilitățile vor fi completate cu nocturnă, vestiare și mici tribune. Compania Națională de Investiții, care gestionează construirea bazelor, conlucrează cu federația noastră în vederea distribuirii echitabile a terenurilor de fotbal în toată țara. Anul acesta vom asista la primele inaugurări. Aceste complexuri sportive acoperă o lipsă acută de terenuri de antrenament și pentru competiții de masă. Proiectul readuce la lumină fotbalul de bază – grassroot.

Mai trebuie spus că măsurile împotriva răspândirii COVID au funcționat perfect: de la preluarea Arenei de UEFA – 15 mai 2021 – ZERO cazuri de COVID. Toate persoanele care au intrat în stadion au fost verificate din punct de vedere epidemiologic. Cifre: 78% spectatori vaccinati în medie/meci, 11.236 teste rapide in total, 53% din staff a fost vaccinat, restul testat.

Câți oameni au fost implicați în acest eveniment? Inclusiv voluntari.

Răzvan Mitroi: 2478 persoane – cele mai mari grupuri. Voluntari 850, stewarzi 650.Plus alte departamente: ospitalitate, comercianți, ceremonii, personal medical, intretinere gazon, curățenie.

A fost cea mai spectaculoasă amenajare pentru un centru de broadcasting (transmisii TV): 30 de containere, 200 de tehnicieni, a deservit transmisia cu 36 de camere – inclusiv camera mobilă la intrarea jucătorilor, spider-camera deasupra gazonului, filmare din elicopter.

Care a fost cel mai frumos moment?

Răzvan Mitroi: De departe, cel mai emoționant moment a fost la meciul Franța – Elveția, când tribunele au scandat „România! România!”. Asta nu era pentru jucătorii din teren, ci pentru cei care au organizat întregul spectacol. Am fost de-a dreptul copleșiți.

Dar cel mai greu?

Răzvan Mitroi: Cel mai greu moment probabil că tot la acest meci s-a consumat. Eram înaintea fluierului de început și încă nu apăreau în tribune suficienți dintre cumpărătorii de bilete anunțați. Procedura de verificare a stării de sănătate a fiecărui spectator era mai anevoioasă de data acestea, când capacitatea stadionului crescuse de la 25% la 50%. Am apelat la o echipă de 25 de voluntari cu pregătire medicală (medici sau studenți la medicină) care au ieșit la porțile stadionului și au verificat ei certificatele de vaccinare și au distribuit brățările de acces, completând cele 25 de puncte medicale din oraș. Cred că într-o oră au verificat 1000 – 1500 de fani și au deblocat fluxul de intrare. Le-am mulțumit și atunci, le mulțumesc și acum!

Regretul tuturor e că nu am fost și noi calificați. Există o explicație pentru asta…? Având în vedere și experiența ta la FRF.

Răzvan Mitroi: Neparticiparea Naționalei României la acest EURO e parte a unei povești mult mai lungi. Eu nu scriu la această poveste, suntem specializați fiecare pe domeniul lui în FRF. Ce pot să spun întrucât observ de aproape este că s-au făcut transformări esențiale în procesul performanței, că eforturile sunt continue, dar e nevoie de timp pentru reconstrucția piramidei performanței. Ca să culegi ceva valoros de la vârf, trebuie să ai o bază foarte solidă, consistentă. Cred că acest EURO de la București a ajutat și pe acest făgaș, acela al atragerii copiilor către fotbal în noua infrastructură de care vorbeam mai devreme.

FRF a realizat un scurt video despre cum au decurs pentru cei implicați pregătirile pentru Euro 2020. Îl putți viziona aici.

 

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Ce partide ar putea forma Guvernul stabil pe care și-l dorește președintele ales Nicușor Dan

Președintele ales Nicușor Dan a susținut, luni, că ar fi „ideal“ ca PSD, PNL, USR, UDMR și grupul parlamentar...

Mai multe articole din aceeasi categorie