miercuri, mai 14, 2025
19.4 C
Craiova

Înalta Curte a anulat decizia Curții de Apel Ploiești de suspendare a hotărârii CCR privind anularea alegerilor

Înalta Curte a anulat decizia Curții de Apel Ploiești. Inevitabilul s-a produs: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Și recursul declarat de Curtea Constituțională a României a fost admis. Astfel, decizia de joi a Curții de Apel Ploiești a fost desființată! 

Înalta Curte a anulat decizia Curții de Apel Ploiești.

„Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca rămasă fără obiect. Admite excepția lipsei calității procesuale active în recurs invocată din oficiu. Respinge recursul declarat de Andrei Ștefan Mitrea ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâta Curtea Constituțională a României și recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și rejudecând: Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghița, ca inadmisibile. Definitivă“, se arată în minuta deciziei Înaltei Curți.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Curtea Constituțională a României au contestat decizia Curții de Apel Ploiești. Asta după ce un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

Citește și: Decizia Curții de Apel Ploiești – atacată de Parchet, judecătorul – verificat de Inspecția Judiciară

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Concedieri masive la fabrica de cablaje din Târgu Jiu! 139 de angajați rămân șomeri

Se fac concedieri colective la fabrica de cablaje din Târgu Jiu. 139 de angajați vor pleca acasă în lunile...

Mai multe articole din aceeasi categorie