Hassan Rouhani, președintele iranian a atacat într-un discurs furios la televiziunea de stat prezența militarilor străini în regiune. Rouhani s-a referit atât la cei din SUA, cât și la europeni, scrie presa internațională.
„Trupele europene ar putea fi în pericol de mâine” a spus Rouhani.
Este pentru prima dată când liderul iranian amenință forțele europene din Orientul Mijlociu. El a acuzat, de asemenea, SUA că a făcut ca regiunea să fie nesigură. SUA ar trebui „să ceară scuze Teheranului” pentru „crimele sale”.
SUA și-au sporit în mod semnificativ prezența trupelor în Golf în ultimul an. Marea Britanie are aproximativ 400 de forțe în Irak, lângă orașele Irbil, Bagdad și Taji. Orașe care au fost vizate de milițiile șiite irakiene susținute de Forța Quds Iranului. Quads este unitatea pentru operațiuni externe a armatei Iranului – Corpul Gărzii Revoluționare Islamice. Unitatea a fost comandată de generalul Soleimani, ucis de americani într-un atac cu dronă.
Forțe UE mai suntstaționate în țările Consiliului de Cooperare din Golf (CCG) – Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar.
Franța și Marea Britanie mai au un număr mic de forțe speciale în Siria. Câteva țări ale UE au personal în operațiunea Inherent Resolve, coaliția anti-ISIS, staționată în Irak.
„UE ar trebui să își îndeplinească angajamentele din cadrul acordului nuclear”, a spus Rouhani. El a adăugat că UE nu a reușit să acționeze ca un bloc independent. Europenii ar trebui să-și ceară scuze Iranului pentru nerespectarea promisiunilor sale.