luni, februarie 10, 2025
-5.5 C
Craiova

Guvernul Cîțu a trecut de Comisii, se pregătește de votul în Parlament

Miniştrii propuşi în Cabinetul Cîţu au fost audiaţi în ultimele trei zile în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori.

Au primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare Nicolae Ciucă (propus la Apărare), Costel Alexe (propus ministru al Mediului), Adrian Oros (propus la Agricultură şi Dezvoltare Rurală), Lucian Bode (propus la Transporturi), Ionuţ Stroe (propus ministru al Tineretului şi Sportului), Bogdan Aurescu (propus la Afaceri Externe), Marcel Boloş (propus la Fonduri Europene), Virgil Popescu (propus ministru al Economiei) şi Marcel Vela (propus la Ministerul Afacerilor Interne).

În schimb, au fost avizaţi negativ în comisii Lucian Heiuş – propus să preia portofoliul Finanţelor Publice în locul lui Florin Cîţu, desemnat prim-ministru, Cătălin Predoiu (Justiţie), Ion Ştefan (Lucrări Publice), Bogdan Gheorghiu (Cultură), Victor Costache (Sănătate), Monica Anisie (Educaţie), Violeta Alexandru (Muncă şi Protecţie Socială), anunță Agerpres.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor trebuie să se reunească pentru a stabili data şedinţei comune a Legislativului dedicată învestiturii.

Miercuri seară, într-o emisiune televizată, liderul USR, Dan Barna, a afirmat că „votul pe Guvern este prevăzut joi după-amiază”, respectiv pe 12 martie, pentru că s-ar aştepta decizia Curţii Constituţionale privind ordonanţa referitoare la anticipate.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 

PSD nu va vota Guvernul

Parlamentarii PSD vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Cîțu programat săptămâna viitoare, dar va vota „împotrivă”, au decis liderii organizațiilor din teritoriu, în urma unei ședinței informale cu Marcel Ciolacu.

„Votul pentru Guvernul Cîțu va fi clipa adevărului pentru PNL și președintele Iohannis. A făcut președintele o propunere responsabilă pe care propriul partid să o susțină sau își bate joc de o țară întreagă în ciuda problemelor reale ale românilor – coronavirus, problema refugiaților și criza economică?

Iohannis trebuie să arate că a fost de bună credință atunci când l-a nominalizat pe Florin Vasile Cîțu să facă o majoritate. PNL are obligația să confirme inclusiv la vot că într-adevăr îl susține pe premierul desemnat”, se arată într-un comunicat al PSD.

Ponta condiționează susținerea

Liderul Pro România, Victor Ponta, spune că va vota pentru învestire cu o condiție.

„Dacă la votul pentru Guvernul “Citu” parlamentarii PNL si aliatii sai voteaza la vedere PENTRU – atunci o sa le dau si votul meu ( si probabil vor fi si alti colegi de la ProRomania si PSD) !

Nu negociez nimic cu PNL, nu vreau nicio functie sau avantaj si nu ma banuieste nimeni ca din cel mai acerb critic al lor o sa devin peste noapte sustinator / dar cred ca Romania are nevoie de Guvern ; si vreau sa devoalez jocul iresponsabil al PNL facut cu sprijinul si in intelegere cu “conservele” lor plantate in conducerea PSD!

Ce credeti ca vor face liberalii ? Joaca corect la vedere sau se tin de smecherii si șobolănii la vot?”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

PMP și USR votează pentru stabilitate

PMP anunță că va vota „pentru” Guvern, pe motiv că țara are nevoie de stabilitate, iar președintele USR, Dan Barna, a declarat că Uniunea va lua o decizie zilele următoare, precizând însă că „în mod cert o să votăm pentru stabilitate și pentru funcționarea statului”.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Voleibaliștii olteni au ratat calificarea în finala Cupei României

Voleibaliștii olteni au ratat calificarea în finala Cupei României. Echipa masculină de volei SCMU Craiova a pierdut astăzi, la...

Mai multe articole din aceeasi categorie