luni, aprilie 13, 2026
16.2 C
Craiova

Grefierii din Gorj au protestat pe scarile Tribunalului! Noua lege salariala le va scadea veniturile cu sume intre 36 si 500 de lei!

Grefierii de la instanțele din Târgu Jiu au protestat vineri pe scările Tribunalului Gorj. Zeci de persoane au participat la protest. Vicepresedintele Sindicatului Justitia Oltenia, Mihai Ştefan, anunta ca organizatia sindicala a hotarat solidarizarea cu personalul auxiliar de specialitate si conex din sistemul judiciar, avand in vedere problemele profesionale.

 

Prin noua lege de salarizare care a intrat in vigoare la 01.01.2018, categoriile profesionale din cadrul personalului auxiliar de specialitate si celui conex din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor vor suferi diminuari ale cuantumului drepturilor salariale, cu sume cuprinse intre 36 si 500 lei net, respectiv angajatii cu peste 15 ani vechime in sistemul judiciar, ceea ce reprezinta o vadita discriminare fata de alte categorii de salariati din sistemul judiciar, arată Mihai Ștefan.

Proteste similare au fost organizate la toate instanțele din țară încă de joi, ministrul Justiției anunțând că va căuta o cale de soluționare a revendicărilor.

Sursa: pandurul.ro

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

„U“ Cluj – Universitatea Craiova, bătălia pentru supremație în SuperLigă! Cine va arăta ca o viitoare campioană

„U“ Cluj - Universitatea Craiova este bătălia pentru supremație în SuperLigă, iar diseară vom vedea cine va arăta ca...

Mai multe articole din aceeasi categorie