Noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova, o investiție de aproape 100 de milioane de euro care cuprinde și alte 20 de obiective conexe, prinde tot mai mult contur.
La clădirea care va avea o suprafață de 30.627 mp și o capacitate de 1.936.186 pasageri se lucrează în prezent la toate cele 3 corpuri. Este vorba de lucrări de cofrare grinzi ale planșeelor peste parter, fiind deci, antamate lucrările la etajul 1 al terminalului cât și lucrări de armare și cofrare a grinzilor izolate, după cum se specifică într-un comunicat al Aeroportului Craiova.
Proiectul „Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova“ este un proiect de o complexitate deosebită, cuprinzând 21 obiective de investiții, cu o valoare totală de peste 97.000.000 euro, și presupune lucrări care se execută pe o suprafață de 367.614 mp. Lucrările la aceste 21 de obiective de investiții au demarat cu construcția noului terminalul, alcătuit din 3 module A, B, și C, unde a fost realizată săpătura subsolurilor pentru cele 3 corpuri, de la o cota de -5,4, a fost turnat stratul de egalizare la cele 3 corpuri, executată armătură orizontală și verticală, hidroizolația și a fost turnată deja placă peste subsol la două din cele 3 corpuri, dându-se astfel posibilitatea de a se continua lucrările cu parterul.
În ce stadiu sunt lucrările la noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova. Sorin Manda: Terminalul modernizat va îmbunătăți calitatea serviciilor oferite călătorilor
În paralel cu clădirea noului terminal, constructorul a demarat lucrările și la infrastructura de mișcare, respectiv la calea de rulare Foxtrot, calea de rulare Golf și platforma de degivrare a aeronavelor, unde se execută lucrări de excavare, stabilizarea terenului și așternere strat de piatră spartă.
„Noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova va aduce numeroase beneficii economice și sociale județului Dolj și regiunii Oltenia în ansamblu. Acesta va contribui la creșterea numărului de pasageri care tranzitează aeroportul, deschizând noi oportunități pentru dezvoltarea turismului și a afacerilor locale. De asemenea, terminalul modernizat va îmbunătăți calitatea serviciilor oferite călătorilor, consolidând astfel poziția Aeroportului Internațional Craiova pe harta transportului aerian din România“, a scris, pe Facebook, directorul general al Aeroportului Craiova, Sorin Manda.
Construirea noului terminal este parte a proiectului de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de atribuire de 348.193.438,35 lei fără TVA. Lucrările sunt executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons SRL – Váhostav-SK, noul terminal şi celelalte investiţii din proiect urmând să fie gata până în iulie 2024, conform contractului semnat în mai 2022.
Terminalele actuale au fost extinse
La Aeroportul Internațional Craiova au fost extinse actualele terminale de plecări și sosiri, care au fost date deja în folosință. Demersul, impus de intensificarea tot mai accentuată a activității în ultima perioadă, permite AIC să își crească în mod semnificativ capacitatea de procesare, un aspect esențial în condițiile în care estimările pentru vara anului 2023 indică un flux de peste 60.000 de pasageri pe lună.
„Finalizăm un demers susținut din fondurile proprii ale Consiliului Județean Dolj. Atunci când am demarat acest proiect, înregistram creșteri exponențiale ale numărului de călători și, evident, aeroportul a devenit neîncăpător. În acest fel a apărut și necesitatea extinderii terminalelor de plecări și de sosiri, suprafața fiecăruia dintre acestea crescând cu peste 1.000 de metri pătrați. Totodată, a sporit capacitatea de procesare, ajungându-se astăzi la un vârf de 650 de pasageri pentru fiecare dintre cele două terminale“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Cosmin Vasile: Ne așteptăm la o creștere tot mai accentuată a numărului de pasageri
„Această investiție a venit la pachet cu un alt demers al nostru, prin care ne propunem să realizăm o nouă parcare, prevăzută cu 187 de locuri și un spațiu special pentru microbuze și autobuze. Vestea bună este că toate fondurile investite de Consiliul Județean Dolj pot fi recuperate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care va deschide un apel de proiecte retrospective, în cadrul căruia suntem eligibili.
Ne așteptăm la o creștere tot mai accentuată a numărului de pasageri, având în vedere faptul că, de la 1 ianuarie și până în prezent, lună de lună, s-a depășit câte un record, prin raportare la statisticile din anii trecuți. Se zboară din ce în ce mai mult, vor fi rute noi, vor fi charterele de vacanță, vor fi reintroduse destinații pentru care fie s-a redus frecvența, fie au fost oprite, iar investițiile realizate aici ne oferă posibilitatea să spunem că suntem pregătiți. Rămânem activi și, alături de echipa de conducere a Aeroportului Internațional Craiova, încercăm să aducem noi curse, să creștem numărul de pasageri și adresabilitatea AIC, iar în acest mod să creștem și veniturile CJ“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Lucrările executate în cadrul proiectului „Extindere terminale plecări și sosiri la Aeroportul Craiova“, cu o valoare de 31.358.732 de lei, inclusiv TVA, au vizat construirea și amenajarea a două corpuri de clădire, alipite celor existente, suprafața desfășurată a spațiilor nou create fiind de 2.250 de metri pătrați.