duminică, martie 16, 2025
11.8 C
Craiova

Gaina evazionista revine! Reactie incredibila a lui Varujan Vosganian dupa ce a fost intrebat despre declaratiile sale privind neimpozitarea cotetelor!

Vicepresedintele ALDE, Varujan Vosganian, a sustinut duminica, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca „gaina evazionista a fost o inventie a presei, o idiotenie inventata de unele agentii de presa. Niciodata n-am spus asa ceva”. In momentul in care a fost intrebat de moderatoarea emisiunii daca consuma oua de la gaini de tara, Varujan Vosganian a inchis telefonul.

„Declaratiile mele starnesc scandal numai in presa”, a mai spus Vosganian, intrebat daca a fost „certat” in coalitia de guvernare, dupa aceasta postare.

Varujan Vosganian, deputat ALDE si fost parlamentar PNL, a scris la inceputul lunii octombrie, pe pagina sa de Facebook, ca inclinatia romanilor spre autoconsum „ne costa in fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei” pentru ca gradinile, cotetele si atelierele din curte produc PIB, nu si impozite.

Postarea lui Vosganian a declansat, la acea vreme, o revarsare de umor in online. Acum, el o neaga cu o vehement demna de o cauza mai buna.

Iata ce scria Vosganian pe Facebook:


„Punguta cu doi bani…

Fiecare ou mancat de la gaina din curte ‘vaduveste’ bugetul de cincizeci de bani ! 🙂

Sa presupunem ca folosim, in demonstratia noastra, doua gaini ouatoare. Una dintre ele apartine unei ferme, cealalta unui cotet. Oul fermierului va lua calea pietei si va fi vandut, in medie, cu 1 leu (pentru ouale ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai putin). Oul gospodarului va trece direct din cotet in tigaie.

Oul vandut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit si pe dividende, impozit pe salarii si contributii la asigurarile sociale. La asta se adauga faptul ca, la randul lor, salariile si profiturile obtinute din productia fermierului, din prestatiile angrosistului si din serviciile supermarketurilor reintra in circuit si genereaza iarasi impozite si taxe.

In schimb, oul din cotet, in drumul sau spre tigaie, nu produce niciun ban.

La fel in ce priveste rosiile din brazdele de acasa, magiunul din prunii din gradina, sapunul din grasimile adunate peste an, pulovarele tricotate din lana oilor de la stana etc. etc.

Toate acestea, cotetele, brazdele, gradinile, stanele si atelierele din fundul curtii produc produs intern brut, dar nu produc si impozite. Productia din gospodariile populatiei ajunge la peste 20% din PIB, fara sa produca niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin pietele taranesti.

Locuitorii din Danemarca, Franta si din alte tari care ajung la venituri bugetare in jur de 45% din PIB nu au gaini in curte si nici nu amesteca in ceaun rosiile pentru bulion ori prunele pentru magiun.

Faptul ca avem o atat de puternica inclinatie spre autoconsum, si nu doar in ce priveste alimentele, ne costa in fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei”.

Deputatul a revenit apoi cu o alta postare pe reteaua de socializare in care spune ca reactiile la afirmatiile sale il fac sa creada ca a „fost prea … abstract”. Totul a culminat cu interventia sa de la Antena 3 in care, nici mai mult, nici mai putin, si-a negat propria postare, aruncand vina pe mass-media!

 

50

de bani pe fiecare ou este evaziunea fiscala pe care, crede Varujan Vosganian, o fac cei care cresc gaini in gospodaria proprie. Vosganian sustine ca, daca ar fi vandut in supermarketuri si nu „trimis direct in tigaie”, fiecare astfel de ou ar putea aduce bugetului TVA, impozit pe profit si pe dividende, impozit pe salarii si contributii la asigurarile sociale

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Handbalistele de la SCMU Craiova au rezistat aproape o repriză în fața campioanei

Handbalistele de la SCMU Craiova au pierdut astăzi, în Sala Polivalentă, categoric, scor 33-21, cu CSM București, în sferturile...

Mai multe articole din aceeasi categorie