Urmărire cu focuri de armă pe străzile din Caracal. Potrivit IPJ Olt, la data 23 noiembrie, în jurul orei 13.30, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat din municipiul Caracal, cu privire la faptul că o persoană i-ar fi sustras autoturismul care se afla staționat în parcarea din fața imobilului în care locuiește.
Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au demarat verificările în teren. În urma activităților, autoturismul a fost reperat în trafic, pe Drumul Național 64, în orașul Piatra-Olt.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a supus măsurii, iar polițiștii au urmărit autoturismului în cauză, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune.
În cadrul activităților de urmărire, conducătorul auto nu s-a supus somațiilor, astfel că polițiștii au executat 2 focuri cu armamentul din dotare și au utilizat dispozitivul pentru oprire forțată.
Autoturismul a fost urmărit până la intrarea în municipiul Caracal, unde conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat cinci autoturisme parcate și două autospeciale de poliție.
În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Giarmata, județul Timiș, acesta fiind condus la Spitalul municipal Caracal, pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, pentru documentarea activității infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale.