marți, decembrie 3, 2024
4.2 C
Craiova

SJU Slatina a finalizat modernizarea blocului Medicală. Lift nou, panouri fotovoltaice și stații de încărcare, printre îmbunătățiri

Reabilitarea clădirii Medicală a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina, un proiect început încă înainte de pandemia de COVID-19, a fost finalizată. Conducerea SJU Slatina a anunțat încheierea proiectului amplu de modernizare, aici fiind investiți aproximativ 18 milioane lei, în două etape. S-a început cu reabilitarea și recompartimentarea spațiilor interioare, investiția fiind de 10 milioane lei, bani asigurați din fondul județului Olt.

Proiectul, început înainte de pandemia de COVID-19, mulți dintre pacienții diagnosticați cu această boală fiind tratați în saloanele renovate la acel moment, a fost continuat ulterior, fiind modernizat inclusiv parterul clădirii, în care până în urmă cu doi ani a funcționat Direcția de Sănătate Publică Olt.

Reabilitarea clădirii a continuat cu partea de anvelopare termică și montarea de panouri fotovoltaice, investiția fiind de 8 milioane lei, bani asigurați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Aceste lucrări nu sunt doar cifre sau obiective tehnice. Ele înseamnă un mediu mai sigur pentru pacienți, condiții mai bune de lucru pentru personalul medical și, mai ales, o șansă la îngrijire de calitate pentru cei care trec pragul spitalului.

Printre îmbunătățirile realizate se numără: instalarea unui lift nou, care oferă pacienților și personalului acces mai ușor și sigur, dotarea cu instalații de gaze medicale, esențiale în îngrijirea pacienților, panouri fotovoltaice pentru un viitor sustenabil, stații de încărcare pentru vehicule electrice, adaptate nevoilor contemporane, și modernizarea completă a sistemelor de alarmare și protecție împotriva incendiilor”, au transmis reprezentanții SJU Slatina.

Managerul SJU Slatina: „Privim această realizare ca pe o reușită a comunității”

În clădirea recent reabilitată, care a fost construită cu aproape jumătate de secol în urmă, funcționează șapte secții medicale, cu un total de 184 paturi. La parter funcționează Dermatovenerologia, la etajul 1 – Nefrologie, etaj 2 – Gastroenterologie, etaj 3 și 4 – Medicină Internă, Hematologie, Reumatologie, Boli Cronice, etaj 5 – Oncologie medicală.

„Reabilitarea Blocului Medicală reprezintă mai mult decât o modernizare a infrastructurii. Este o dovadă a grijii și responsabilității față de comunitatea noastră. Fiecare investiție, fiecare panou fotovoltaic instalat sau sistem modernizat are un singur scop: să aducă liniște și siguranță pacienților care ajung aici.
Suntem mândri să continuăm să scriem această poveste alături de comunitate, să facem din sănătate o prioritate reală și să oferim fiecărui pacient șansa de a primi îngrijire într-un mediu sigur și modern.
Acest proiect nu ar fi fost posibil fără efortul colectiv al tuturor celor implicați. Privim această realizare ca pe o reușită a comunității și îndemnăm cetățenii să rămână alături de noi în misiunea de a construi un sistem medical modern, accesibil și sustenabil”, a transmis managerul SJU Slatina, Angela Nicolae, prin intermediul unui comunicat de presă.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

CCR a decis! A validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu și Elena Lasconi, în finala pentru Cotroceni

CCR a decis: primul tur al alegerilor prezidențiale a fost validat. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor lupta...

Mai multe articole din aceeasi categorie