Ministrul Energiei Sebastian Burduja a avut, la finele săptămânii trecute, mai multe întâlniri la Bruxelles pentru a discuta despre proiectele importante pe care România le va dezvolta, despre schimbările legislative necesare pentru punerea acestora în practică, dar și despre viitorul mineritului în Gorj și Hunedoara – un subiect sensibil și important. Pentru toate, a precizat ministrul Sebastian Burduja într-o postare pe contul său de LinkedIn, a găsit la nivelul Comisiei Europene „sprijin și deschidere”.
Primele centrale eoliene în Marea Neagră, din 2032
„Am spus că voi veni aici în luna octombrie pentru discuții directe legate de viitorul mineritului în Gorj și Hunedoara. Am avut întrevederi individuale cu patru comisari europeni: Kadri Simson, comisar pentru energie; Wopke Hoekstra, comisar pentru politici climatice; Adina Vălean, comisar pentru transporturi; și Didier Reynders, comisar pentru justiție și concurență.
Am avut și o discuție pe larg cu doamna Celine Gauer, care coordonează PNRR la nivel european. Importanța pe care România o acordă sectorului energetic este recunoscută și susținută la nivel european. Am expus pregătirile pentru iarnă și am detaliat sprijinul nostru constant pentru frații noștri de peste Prut”, a precizat Burduja.
Ministrul a prezentat programul nuclear civil românesc, „sursă de energie sigură, competitivă și curată”, pentru care există „susținerea deplină a Comisiei Europene”, dar și măsurile de sprijin pentru cetățeni și companii, inclusiv schema de compensare-plafonare valabilă până în martie 2025.
Un subiect-cheie, a subliniat ministrul, a fost legislația pentru energie eoliană offshore. „Comisia ne va sprijini cu bune practici pentru accelerarea proiectelor, astfel încât din 2032 să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră”, a scris ministrul pe LinkedIn. Burduja a mai menționat că România a depus eforturi pentru a îndeplini toate jaloanele la timp, accelerând reformele și investițiile, dar și că „vom ține pedala de accelerație apăsată la maxim.”
Viitorul mineritului, trasat pe baza unui „studiu de adecvanță” realizat de Transelectrica
Viitorul mineritului a făcut obiectul unor discuții „complexe”, le-a catalogat ministrul, iara cestea vor continua la nivel tehnic. De asemenea, a mai anunțat Burduja, Transelectriva va face pe parcursul anului urmîător un studiu pe baza cărora vor fi continuate negocierile, pe această temă, cu Comisia Europeană.
„Cele mai complexe discuții au vizat perspectivele exploatării cărbunelui în Valea Jiului și la Complexul Energetic Oltenia. Am căutat soluții echilibrate și am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanță a sistemului energetic național, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susținut ferm că nu putem renunța la producția de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc.
Discuțiile vor continua la nivel tehnic. Nu promit niciodată ceea ce nu știu sigur că pot să fac, dar astăzi plec de la Bruxelles fiind convins că există speranță pentru viitorul sectorului energetic românesc. Ne dorim cu toții energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură. Aceasta este prioritatea zero a mandatului meu de ministru. Mulțumesc misiunii permanente a României la Bruxelles și echipei de experți a Ministerului Energiei pentru tot suportul”, a mai precizat ministrul.