FOTO/MEHEDINȚI: CONSULUL GENERAL AL SERBIEI LA TIMIȘOARA, VIZITĂ ÎN JUDEȚUL MEHEDINȚI

Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți a postat pe pagina sa de Facebook aspecte referitoare la intalnirea sa și a prefectului județului, Alin Iusuf, cu diplomatul sârb:

“Am primit astăzi, împreună cu prefectul Alin Isuf, vizita Excelenței Sale, Consulul General al Serbiei la Timișoara, Vladan Tadić. Vizita a fost una protocolară, de rămas-bun, la încheierea mandatului Excelenței Sale.

În cadrul întâlnirii care a avut loc la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin, consulul general al Republicii Serbia a prezentat un scurt bilanț al activității subliniind buna colaborare pe care a avut-o pe parcursul celor șase ani de mandat cu autoritățile din Mehedinți.
De altfel, județul Mehedinți are o bună colaborare cu toți reprezentanții autorităților locale ale localităților de peste Dunăre, am încheiat de-a lungul timpului, parteneriate de înfrățire și de câțiva ani, parteneriate concretizate în derularea unor proiecte de investiții comune, cu finanțare europeană. Mă refer aici, în primul rând, la Consiliul Județean Mehedinți, la Primăria Svinița, unde locuiește cea mai importantă comunitate de etnici sârbi din județ, dar și la alte administrații locale din județ.

L-am asigurat pe Consulul general al Serbiei de toată prietenia!
Îi mulțumesc pentru bunele relații pe care le-am avut prin prisma activității desfășurate de Excelența Sa în cadrul Consulatului General al Republicii Serbia la Timișoara și i-am urat succes în tot ceea ce va întreprinde în viitor!”