duminică, aprilie 27, 2025
15.1 C
Craiova

Ford România pune la dispoziția DSP-urilor din țară 25 de mașini

Ford România  a demarat azi trei acțiuni menite să vină în sprijinul comunităților locale în lupta cu COVID-19.

Alături de Fundația Ion Țiriac și Rotary Craiova, compania Ford a achiziționat un nou aparat de testare COVID-19 pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

În plus, potrivit unui comunicat oficial, a fost pornită o caravană umanitară pentru 400 de persoane nevoiașe din județele Dolj, Brașov și Cluj. Aici îi au ca parteneri pe cei de la Napoca Rally Academy, RMP Inter Auto și Ford Plusauto.

Nu în ultimul rând, 25 de vehicule Ford sunt puse la dispoziția Direcțiilor de Sănătate Publică din țară, prin intermediul rețelei de distribuitori autorizați.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

„Drumul oaselor“ a fost redeschis după 20 de ani!

„Drumul oaselor“ a fost redeschis după 20 de ani. Circulația rutieră pe drumul județean care leagă orașul minier Berbești...

Mai multe articole din aceeasi categorie