Festivalul IntenCity premiază excelența. În semn de apreciere pentru tinerii din județul Dolj care s-au remarcat prin rezultate excepționale la examenul de Bacalaureat, organizatorii oferă abonamente la festival pentru toți cei care au obținut anul acesta nota 10 la una sau mai multe probe de examen.
„Festivalul IntenCity celebrează nu doar muzica și distracția, ci și performanța și efortul. În semn de apreciere pentru tinerii din județul Dolj care s-au remarcat prin rezultate excepționale la examenul de Bacalaureat, organizatorii oferă abonamente la festival pentru toți cei care au obținut anul acesta nota 10 la una sau mai multe probe de examen“, au anunțat luni organizatorii festivalului.
Festivalul IntenCity premiază excelența. Abonament VIP pentru media generală 10
Astfel, elevii care au reușit performanța de a obține media generală 10 la examenul de Bacalaureat vor primi abonamente VIP, care le oferă acces extins și facilități speciale în cadrul festivalului. Cei care au obținut nota 10 la una sau mai multe probe, fără a avea media generală 10, vor fi recompensați cu abonamente Acces General, valabile pentru toate cele patru zile de festival.
„IntenCity este un festival al energiei, al visurilor împlinite și al curajului de a merge mai departe. Ne dorim ca tinerii de 10 din Dolj să simtă că munca lor este văzută și apreciată. Este modul nostru de a spune „Bravo!” și de a-i invita să se bucure de o experiență artistică internațională, chiar aici, acasă”, au transmis organizatorii, în speță Opera Română Craiova.
Tinerii sunt așteptați cu un act de identitate la Casa 1 de la Punctul pre-swap de pe Bulevardul Ilie Balaci, în zona Sălii Polivalente, pentru a ridica brățările de acces, în zilele de 24, 25 și 26 iunie, între orele 16.00 și 20.00. De menționat că în județul Dolj s-au obținut două medii generale de 10 la BAC, una la Colegiul Național „Carol I“, cealaltă la Colegiul Național „Elena Cuza“. Per total, 215 elevi din Dolj au obținut cel puțin o notă de 10 la examenul de bacalaureat și vor primi un abonament la festival.
Festivalul IntenCity, un mix unic de muzică, dans și vibe urban
Festivalul IntenCity, organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova, are loc la Craiova, în perioada 26 – 29 iunie 2025, și aduce pe cele trei scene artiști internaționali de top, show-uri spectaculoase și un mix unic de muzică, dans și vibe urban.
J Balvin, Bebe Rexha, G-Eazy, Timmy Trumpet, Paris Hilton, Tyga, Foster the People, Gianluca Vacchi, Meduza, B.U.G. Mafia și mulți alți artiști celebri sunt așteptați la cea de-a patra ediție a evenimentului.
Abonamentele pentru cele patru zile de festival pot fi achiziționate de pe site-ul evenimentului https://bilete.craiovaintencity.ro, de pe platforma https://iticket.ro/event/intencity și de la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă din Craiova. Prețul abonamentului Acces General este de 600 de lei, cel VIP costă 1.200 de lei, iar biletele pentru o singură zi de festival sunt disponibile la prețul de 250 de lei.
Citește și: Craiova a intrat în febra IntenCity. Peste 100 de artiști vor face show la megafestivalul din Bănie