Autor: Tudor ARTENIE
Ne-am dorit să fim parte din Europa civilizată și acum 15 ani am devenit membri ai Uniunii Europene. Veneam după mai bine de jumătate de veac de întuneric comunist. Veneam deformați și duplicitari. După aplauzele din epoca de aur și înjurăturile piezișe din aceeași vreme. Uram și aplaudam simultan și ne era frig și foame. Europa nu era nici măcar un vis, iar etica era o chestiune complicată pentru o societate dominată de ipocrizie și frică.
Am intrat în Europa deformați.
Nici nu se putea altfel. Trecuseră doar 17 ani de la ieșirea din comunism. Eram liberi, dar cum definești o societate liberă care nu mai avea elite? Cum definești un intelectual care promovează Europa și drumul spre democrație în timp ce profită de „oferta” noului stat și devine patron intangibil al unei instituții luate de la comuniști și dăruită lui? Cum definești un politician puternic, dar colaborator al fostei securități? Sau cum îi definești pe oamenii de afaceri de azi construiți de vechiul regim pentru a conduce economia socialistă?
Complicat, nu-i așa?
În 17 ani, am reușit să ne construim obișnuințe personale de funcționare în libertate și democrație. Dar nu e destul. La nivel de stat, „bătălia” pentru democrație nu s-a încheiat. Democrația nu presupune deloc libertatea partidelor de a instala în funcții publice impostori sau nepricepuți. Nici pe listele care duc spre parlament, inclusiv spre parlamentul european. Nici concentrarea puterii într-o suprainstituție ca CSAȚ (Consiliul Suprem de Apărare a Țării), o construcție care nu are, constituțional, nicio putere. Dar ce putere are!…
Europa ne-a primit chiar dacă funcționam anapoda și în contratimp.
Nu ne-a primit de milă și nu ne-a primit nici ca să ne încalece. Locul României este în Europa. Ca membri ai UE, am primit mult de la uniune. Iar dacă la cârma României ar fi fost oameni pe care să îi ducă mintea și caracterul să ne reprezinte cu demnitate, probabil am fi ajuns mai departe decât suntem acum. Suntem ultimii sau penultimii în mai toate clasamentele europene. Da, suntem pe un drum bun de 15 ani, dar mai avem etape multe de parcurs. Iar curățirea clasei politice și a instituțiilor statului de prostie, impostură sau jucători de barbut deveniți oameni de afaceri rămâne la stadiul de dorință.
La masa mare se joacă jocuri mari.
Suntem adesea țară-victimă a deciziilor UE – vezi situația din domeniul energiei sau din agricultură, unde mai mult de jumătate din terenul arabil nu mai aparține unor proprietari români – pentru că suntem slabi. Ipocriții și impostorii stau în genunchi la masa mare și dau din cap aprobativ atunci când se decide ceva pentru toate statele-membre. Nici măcar nu știu ce se vorbește dacă nu au un traducător. Și, așa cum nu veți vedea o echipă mare de fotbal iertând una mai mică într-o competiție oficială, nu veți găsi politicieni din Europa civilizată care să plângă de mila României. Și de-aia suntem membri ai UE pentru a ne putea reprezenta singuri. Dar mai e mult până departe…
Uniunea Europeană nu caută neapărat vasali. Dar îi execută fără milă pe cei care nu sunt în stare să se reprezinte cu demnitate și curaj.
Discursul sceptic din România față de Europa și interesele ei pleacă tocmai din neputința liderilor noștri de a sta în picioare. Statutul de vasal – fie că ne referim la UE, fie că ne referim la NATO – vine tocmai din lipsa de cultură și caracter a celor care iau decizii pentru noi. A celor care ne reprezintă la Bruxelles sau Strasbourg. Pentru a-i înlocui, avem nevoie de educație și de bani. Cum stăm prost la ambele capitole, integrarea definitivă a României în Europa normală va mai dura. Cât? Greu de estimat. Vom ști atunci când cele peste cinci milioane de români care trăiesc în străinătate vor alege să se întoarcă acasă. Dacă vor mai alege acest drum vreodată!…
