joi, februarie 13, 2025
-2.7 C
Craiova

Este informatia anului: clubul va fi cumparat de niste investitori britanici! Negocierile se poarta in spatele usilor inchise! Vezi si cate milioane de euro va primi patronul!

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, ar fi semnat un precontract de vânzare cu un grup de investitori din Marea Britanie. Dacă se va trece cu bine de auditul financiar, clubul bucureștean va avea patroni noi!

Dinamo e aproape de a se vinde! Gazeta Sporturilor a prezentat în exclusivitate detaliile afacerii care se face în spatele ușilor închise.

Conform surselor ziarului, actualul finanțator, Ionuț Negoiță, ar fi semnat deja un precontract pentru cedarea clubului în schimbul a 5 milioane €. Cumpărătorul este un grup de investiții care are sediul central în Marea Britanie.

Cele două părți au semnat un contract de tip „non-disclosure agreement”, ceea ce obligă atât cumpărătorul, cât și vânzătorul să facă schimb de informații, acte și tot ce implică tranzacția fără implicarea vreunui terț.

În acest moment, contractul îl obligă pe Negoiță să negocieze doar cu grupul cu care a semnat precontractul până se va ajunge la o finalitate.

Acest lucru a fost făcut pentru ca finanțatorul să nu se poată folosi de aceste negocieri pentru a crește cota clubului și a încerca vânzarea în altă parte. Cu alte cuvinte, nimeni nu are voie să dea detalii despre afacere!

„E posibil ca Dinamo să fie vândută, mai ales că domnul Negoiță a declarat în nenumărate rânduri că vrea să vândă clubul. Nu știu nimic mai mult”, a confirmat si Ionel Dănciulescu, directorul sportiv, la TV Digi Sport.

E Badea omul-cheie?

În perioada următoare, Ionuț Negoiță trebuie să înainteze oficial, în scris, suma de 5 milioane pe care o cere și să se semneze un contract de tip „due diligence”. În acest contract se specifică suma tranzacției, cu amendamentul că posibilul cumpărător are acces la toate actele clubului, pentru a face un audit amănunțit asupra societății pe care urmează să o achiziționeze. 

În acest moment, Ionuț Negoiță are acțiunile de la Dinamo sub sechestru asigurator decis de Tribunalul București pentru datoria de 2.000.000 € pe care acesta o are la Nicolae Badea încă din martie 2013, când șeful de la RIN a devenit acționar majoritar. Pentru ca vânzarea să se facă, Badea trebuie să-și dea acordul.

Cel mai probabil, Negoiță va semna ca o parte din banii primiți în urma vânzării să fie virați direct în conturile patronului Computerland pentru a obține OK-ul acestuia. 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Analiza evenimentelor politice

Analiza evenimentelor politiceVă invităm la un dialog despre societatea contemporană, având ca temă principală: Analiza evenimentelor politice 🗣️ Demisia președintelui...

Mai multe articole din aceeasi categorie