Emil Constantinescu, la mormintele bunicilor săi din Dolj: „Pentru a şti încotro ne îndreptăm, trebuie să ştim cine suntem”

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a vizitat în urmă cu două zile localitatea doljeană Mischii, pentru a aduce un omagiu străbunilor săi care îşi dorm somnul de veci în cimitirul parochial, anunță Mitropolia Olteniei. Preşedintele a fost primit mai întâi în biserica parohială, unde preotul paroh Ion Micu i-a prezentat documente unicat privind activitatea şcolară a înaintaşilor domniei sale, precum şi poze de colecţie descoperite în arhivele comunei. Fostul preşedinte a participat apoi la slujba Parastasului pentru străbunicii săi Ion şi Ioana Cumpănaşu. Mormintele celor doi înaintaşi au fost scoase la lumină şi restaurate de preotul Ion Micu, găsindu-se într-o lizieră la marginea comunei. Vizita s-a încheiat în cimitirul Parohiei Motoci, unde sunt îngropaţi bunicii domnului Emil Constantinescu.

„Pentru a şti încotro ne îndreptăm, trebuie să ştim cine suntem şi ca să ştim cine suntem, trebuie să ştim de unde venim. Acesta este rolul deosebit de important pe care, în acest moment, îl joacă memoria istorică şi memoria culturală. Vreau să aduc un omagiu preotului Ion Micu, un om pasionat de ani buni de istoria Bisericii şi a învăţământului, pentru că Biserica şi Școala, credinţa şi educaţia au fost cele care au permis poporului nostru să se transforme şi să construiască un stat modern. Astăzi, când o mare parte dintre români au plecat pentru o viaţă mai bună, este foarte important să ne găsim rădăcinile, pentru că, dacă nu ştim de unde am plecat, pierdem legătura cu pământul”, a spus Emil Constantinescu.