Potrivit GSP, una dintre Federațiile cu cel mai mare buget, FRG tremură serios pentru calificările la Jocurile Olimpice. Mihai Covaliu, președintele COSR, a admis că la masculin nu ne putem gândi la o calificare pe echipe, ci doar 2-3 sportivi la individual, în timp ce la feminin sunt emoții mari. Lipă nu a fost de acord cu președintele COSR și avertizează Federația de gimnastică.
Elisabeta Lipă: O dramă e situația situația în care a ajuns gimnastica românească… Voi face o analiză foarte amănunțită în ceea ce privește FR de gimnastică
Şefa sportului românesc a precizat următoarele: „Nu o să mă refer la bugete pentru că nu eu le-am împărțit și nu știu ce și-au asumat cei de la Federația Română de gimnastică. Dar eu știu că am semnat autorizarea. Fiecare federație înainte de a pleca la o competiție majoră cere autorizație de deplasare. FR de gimnastică a plecat (n.r. – la CM de la Antwerp, competiție care va avea loc în perioada 30 septembrie – 8 octombrie) cu 33 de persoane. Ce știu la ora actuală este că sunt multe persoane care sunt plecați acolo ca turiști. Și din sportivi nu vor participa pentru că sunt accidentați. Trebuie să avem puțină răbdare. Mult a fost, puțin a rămas. Încă o săptămână nu se întâmplă absolut nimic. Dar voi face o analiză foarte amănunțită în ceea ce privește FR de gimnastică.
O dramă e situația în care a ajuns gimnastica românească. Dramă este că finanțările sunt foarte mari, această federație primește bani din 3 surse diferite: ANS, COSR și Fundația Casa Campionilor. Iar rezultatele nu sunt pe măsura cheltuielilor”, a declarat Elisabeta Lipă.
Sursă foto: Evenimentul zilei