joi, ianuarie 23, 2025
5.6 C
Craiova

E lege! Legume, fructe, lactate și cornuri pentru toți școlarii țării! Legea urmeaza sa fie promulgata de presedintele Iohannis!

Deputații au adoptat astăzi Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 13/2017 prin care toți preșcolarii și școlarii din România, de la stat și de la privat, vor primi zilnic, câte un pachet care va conține produse de patiserie, lactate, banane, legume și fructe autohtone. De asemenea, elevii vor fi educați să mănânce sănătos. Legea pleacă la promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Proiectul prevede că toţi preșcolarii și școlarii din România, de la stat sau de la privat, vor primi zilnic, câte o masă constând în fructe, legume, banane, lapte și produse de patiserie. Practic, noua lege unifică cele două programele școlare, cel prin care se încurajează consumul de legume și fructe și cel prin care se încurajează consumul de lapte, și le aniliază la directivele UE privind „Programul pentru școli”, în încercarea de a stăvili „tendința de scădere a consumului acestor produse în rândul copiilor”, „precum și persistența fenomenului de obezitate infantilă cauzată de obiceiuri alimentare nesănătoase”, se arată în expunerea de motive.

Responsabili pentru implementarea programului la nivel local vor fi consiliile județene sau consiliile locale, după caz, iar la nivel central, Ministerul Agriculturii, cel al Educației și cel al Sănătății.
Proiectul de lege a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare. Camera Deputaţilor este for decizional (proiectul a fost deja adoptat de Senat), așa că proiectul pleacă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

SURSA www.voceavalcii.ro

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Realizare URIASĂ pentru ROMÂNIA! Țara noastră, centrul sportului ecvestru în 2025 și 2026!

Vești minunate la început de an pentru comunitatea ecvestră și sportul românesc! În 2025, țara noastră va găzdui la...

Mai multe articole din aceeasi categorie