E gata reabilitarea clădirii clinicilor de Oncologie și Dermatologie din cadrul SJU Craiova!

E gata reabilitarea clădirii clinicilor de Oncologie și Dermatologie din cadrul SJU Craiova

După trei ani de lucrări, este gata reabilitarea clădirii clinicilor de Oncologie și Dermatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat.

Cosmin Vasile s-a aflat, marți, la SJU Craiova, pentru a bifa finalul lucrărilor de reabilitare a imobilului care găzduiește cele două clinici. Aici, lucrările au demarat în primăvara anului 2021 și au fost finalizate după trei ani. Termenul inițial de finalizare a lucrărilor a fost de doi ani.

Contractul a avut o valoare de peste 13 milioane de lei, cu TVA. La inaugurare au fost prezenți și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Stefan Radu Oprea, primarul municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, și managerul spitalului județean, Eugen Georgescu. 

Ce a presupus proiectul de reabilitare

Lucrările de reabilitare a clădirii clinicilor de Oncologie și Dermatologie s-au încheiat, iar procedura de recepție a fost demarată. Astăzi (marți – n.r.) am făcut o vizită pe șantier, înainte să înceapă dotarea, recepția și darea în folosință a clădirii celor două clinici medicale. Proiectul de reabilitare a acestui imobil a presupus ample lucrări pentru eficientizarea energetică, consolidare, termoizolare și refacerea instalațiilor electrice și termice, instalații ce se alimentează acum și din surse regenerabile. Spațiul a fost recompartimentat, iar clădirea a fost dotată cu două ascensoare moderne, extrem de necesare eficientizării traseelor medicale pentru bolnavi, cadre medicale și aparținători.

Bifăm astfel finalizarea a încă unui proiect important pentru domeniul medical din întreaga regiune Oltenia, un proiect european a cărui valoare se apropie de 17 milioane de lei, și mai facem un pas către înființarea Centrului Regional de Tratare a Cancerului. Acesta va fi considerat realizat odată cu finalizarea unei alte investiții, ce presupune construirea unei clădiri pentru viitoarea Clinică de Pediatrie și Oncologie Pediatrică, la Craiova“, a anunțat Cosmin Vasile

E gata reabilitarea clădirii clinicilor de Oncologie și Dermatologie din cadrul SJU Craiova. Investiția a depășit 13 milioane de lei

Contractul de reabilitare a clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie a fost atribuit societății Team World Construct SRL, din Craiova, la o valoare inițială de 10.935.813,66 lei (inclusiv TVA), termenul de finalizare fiind de 24 de luni. Contractul fost semnat în decembrie 2020, dar lucrările au demarat în primăvara anului 2021.

La începutul anului 2022, valoarea contractului a fost actualizată cu suma de 1.168.852,66 lei (TVA inclus), reprezentând ajustarea aferentă restului de executat (230.000 de euro). Prin urmare, noua valoare a contactului de execuție a devenit de 11.056.750,65 lei, fără TVA, respectiv 13.157.533,27 lei (TVA inclus). În aprilie 2023, lucrările ajunseseră la un grad de execuție de 80%. La un an distanță, a demarat și procedura de recepție a lucrărilor, care a coincis cu perioada de campanie electorală.

Citește și: Cezar Drăgoescu și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Dolj