duminică, martie 16, 2025
11.8 C
Craiova

E criză de sânge în judeţul Vâlcea! Centrul de Transfuzii Sangvine, apel de urgenţă către donatori! Vezi pentru ce grupe de sânge stocul este aproape de zero!

Afluxul de pacienţi ajunşi la spital, în această perioadă, a sărbătorilor de Paşte, a epuizat stocul de sânge al Centrului de Transfuzii Sangvine (CTS) Vâlcea. Din acest motiv este nevoie urgentă de donatori cu grupele de sânge 0 şi AB IV, în principal.

Dacă zilele acestea, vâlcenii nu vor da dovadă de spirit civic, va fi criză de sânge în Vâlcea. Stocurile sunt aproape de zero pentru grupele sangvine 0 şi AB IV şi destul de reduse şi pentru celelalte grupe de sânge. 

 Numai o parte din cei care doresc să doneze se încadrează în condiţiile solicitate pentru a deveni donator. Se ştie că mai puţin de 5% din populaţie este eligibilă pentru donarea de sânge.

 Angajaţii CTS Vâlcea s-au văzut nevoiţi să sune la vechii donatori în speranţa că vor mai completa din stocurile necesare. De săptămâna viitoare, centrul va fi în campanie mobilă prin judeţ, ca să se poate descurca. Ca instituţia să funcţioneze în parametri normali, ar fi nevoie de cel puţin 20 de donatori zilnic, numai că zilele acestea la centru nu a venit nici măcar un sfert din cât era nevoie. 

 În urmă cu două săptămâni s-a încheiat o campanie denumită „Săptămâna donatorilor de sânge”, sub sigla „Donează şi tu! Un om va trăi datorită ţie”, când centrul a fost deschis special pentru donatorii înscrişi şi pentru toţi cei care şi-au dorit să doneze, dar programul nu le-a permis să ajungă în timpul săptămânii. Stocurile de atunci sunt pe final.
Sursa: Adevarul

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Handbalistele de la SCMU Craiova au rezistat aproape o repriză în fața campioanei

Handbalistele de la SCMU Craiova au pierdut astăzi, în Sala Polivalentă, categoric, scor 33-21, cu CSM București, în sferturile...

Mai multe articole din aceeasi categorie