Adunarea Generală a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) a avut loc astăzi la un hotel din București. ANAT aniversează 32 de ani de existență, iar reîntâlnirea membrilor a avut loc fizic, după doi ani, „ca in vremurile bune”.
Pe ordinea de zi a ședinței a fost și alegerea președintelui. Un singur candidat și-a depus dosarul și a și fost ales – Dumitru Luca.
El este managerul și administratorul agenției de turism Corali și membru ANAT cu o vechime de 23 de ani în asociație. Practic, a fost reales ca președinte al patronatului ANAT pentru mandatul 2022-2024.
„Am avut un prim mandat de doi ani, ca președinte ANAT, plin de provocări și încercări, marcat de nevoia de supraviețuire în fața îngrădirilor de tot felul generate de pandemia covid-19. Alături de echipa de conducere și cea executivă, cărora le mulțumesc pentru dedicare, am făcut față multor situații dificile și, de cele mai multe ori, am reușit să rezolvăm problemele majore întâmpinate de industria turismului. Am comunicat cu guvernanții, am avut și multe polemici, dar într-un final, consider că s-a înțeles ce aport pentru România poate să aibă industria turismului. Sunt onorat să fiu reales ca președinte ANAT – nu este o misiune ușoară și, cu sinceritate, nu eram convins că am puterea de a continua pe acest drum, dar colegii mei mi-au dat imboldul decisiv – și cred că acum trebuie să mergem înainte, pe partea de dezvoltare a breslei agențiilor de turism în particular, și a turismului românesc în general. Pentru viitorul meu mandat de doi ani mi-am propus stimularea incoming-ului. Am reusit, de curând, elaborarea unei scheme de minimis și, mai ales, am reușit impunerea definiției incoming = export de servicii turistice în recenta modificare a legislației privind stimularea exporturilor.
Următorul pas urmărit este modificarea Codului fiscal, care să ofere incomingului aceleași facilități ca și celelalte forme de export. Alte priorități sunt corectarea implementării Directivei de travel (OG 2/2018) și înființarea Fondului de garantare în turism, definitivarea schemei de compensare a datoriilor și creanțelor bugetare, un proiect pe care l-am inițiat în urmă cu peste un an și la care am susținerea Confederației patronale a IMM-urilor, precum și organizarea întrunirilor Consiliului Director ANAT în format fizic, prin rotație, în toate regiunile. Și mă bucură că din cauza sau chiar datorită pandemiei, românii au redescoperit și turismul intern. Dacă avem încredere în ce putem oferi ca țară pe partea de turism, normal că ne putem promova mult mai bine și pentru piețele țintă. Dacă primul meu mandat de președinte ANAT s-a concentrat pe salvarea breslei agențiilor de turism, sper ca următorul și ultimul meu mandat să se concentreze pe dezvoltarea acestei bresle”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.
La Adunarea Generală a fost și managerul Agenției de Turism „Business Trip” din Slatina, Radu Voinea.
„Am participat astăzi la Adunarea Generală a Agențiilor de Turism. Lupta dusă în ultimii doi ani cu autoritățile a fost una dificilă, însă vreau să mulțumesc conducerii ANAT pentru succesul înregistrat cu măsura Horeca și suportul acordat nouă, ca agenție. Succes în următorii doi ani, sper să fie ani de normalitate!”, este mesajul transmis de Radu Voinea.
La Adunarea Generală ANAT a fost invitat special virtual și președintele ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor), Pawel Niewiadomski (Polonia), care a subliniat contribuția importantă a președintelui ANAT și a echipei sale la deciziile luate la nivel european în privința breslei agențiilor de turism. ANAT este membru cu drepturi depline ECTAA și a organizat, în trecut, două întruniri ECTAA, la București.