sâmbătă, martie 22, 2025
5.6 C
Craiova

Drogurile, „la modă” de peste un secol pe meleaguri românești. Când au devenit problemă de securitate națională

Traficul și consumul de droguri, devenite temă de căpătâi în aceste zile, nu sunt „invenția” omului modern, deși niciodată nu au cunoscut o asemenea amploare. Zeci de milioane de europeni au recunoscut că au consumat diverse tipuri de droguri cel puțin o dată în viață, în vreme ce producția și traficul de droguri au devenit în zilele noastre printre cele mai profitabile activități ale grupurilor infracționale organizate.

Ministrul Justiției Alina Gorghiu susține că în România ar fi peste 2 milioane de consumatori. Cât despre strategia care să ducă la diminuarea acestui flagel, specialiștii sunt într-o continuă controversă.

„Este o nevoie de o lege similară cu Anastasia, să-i zicem 2 Mai”, propune Gorghiu, susținând că strategia europeană este aceea ca lupta să fie îndreptată către traficanți, care nu mai trebuie „iertați”, iar pedepsele în cazul lor să nu mai fie cu suspendare. Alte voci susțin că, din contră, legalizarea anumitor substanțe astăzi interzise, care nu au efect devastator asupra sănătății, și ținerea, astfel, sub control a consumului recreațional ar putea fi parte din soluție.

Până când decidenții se vor pune de acord asupra măsurilor care trebuie adoptate astfel încât pericolul drogurilor să nu acapareze întreaga societate vă propunem o scurtă trecere în revistă a istoriei moderne a consumului de droguri pe meleaguri românești.

Traficul de stupefiante, mână-n mână cu prostituția de lux și spionajul

Cum au pătruns, cu un secol în urmă, substanțele menite să amplifice plăcerile, cum s-a trecut de la folosirea lor ca remediu pentru diverse boli la consumul recreativ, cine avea acces la ele, cum se constituiau rețelele de trafic, ce știau instituțiile care apără siguranța statului, cum erau supravegheate rețelele, când a devenit traficul și consumul drogurilor o problemă de securitate națională, puteți citi totul, pe larg, în articolul „Flagelul drogurilor”, publicat cu șapte ani în urmă de revista Intelligence.

Iată câteva fragmente:
„Bucureștiul începutului de secol XX era capitala unui stat racordat la evoluțiile Occidentului. Chiar dacă păstrăm proporțiile față de marile capitale europene, putem vorbi despre un oraș cosmopolit în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, înțelegem și atracția exercitată asupra multor oameni, mai mult sau mai puțin onești însă toți dornici de o viață mai bună, veniți din toate colțurile Europei, în special din vastul Imperiu rus, unde convulsiile sociale creau o stare de insecuritate accentuată. Artiste „de varieteu”, multe dintre ele practicând prostituția clandestină, bancheri, liber-profesioniști, escroci de profesie, diverși meseriași, educatoare pentru copiii familiilor bogate veneau cu sutele în România. O bună parte dintre aceștia erau monitorizați de structurile care asigurau securitatea statului.

În mod firesc am importat și ultima modă de amplificare a plăcerilor și „senzațiilor tari”, și anume drogurile. Traficul de stupefiante, realizat în special prin intermediul marinarilor de pe vasele românești care efectuau curse la Istanbul, era asociat, de cele mai multe ori, cu prostituția „de lux” și spionajul, după cum reiese din notele Siguranței Statului.

Referiri la traficul de droguri în societatea românească la începuturile secolului XX

Referiri la traficul de droguri în societatea românească la începuturile secolului XX găsim în notele și informările agenților de poliție și siguranță, precum cea din 22 ianuarie 1916, redactată de una din Brigăzile Siguranței din București și adresată conducerii Direcției Poliției și Siguranței Generale, structură a Ministerului de Interne însărcinată cu contracararea acțiunilor de spionaj, criminalitate organizată și acțiuni subversive:

„Max Rivera numit André Chanot care locuia la Athenee Palace Hotel camera No.308, pleacă astă seară la ora 905 cu trenul de Iași direct spre Petrograd. Este întovărășit în acest voiaj de către o amantă a lui Rudy Catargi, directorul Agenției Telegrafice Române. Notez că a vândut înaintea plecărei o cantitate de 100 pachete cocaină lui Max Rivera/André Chanot de la Athenee Palace Hotel și lui Milka, o dansatoare de la Maxim, 35 pachete.

Mai notez ca consumatori traficanți pe: C. Tryandafil artist de la Teatrul Eforiei domiciliat la Hotel Astoria. Csarda, dansatoare de la Varieteul Alhambra/Maxim. Suzi, dansatoare la Casino de Paris… Clair B. amanta unui coafor francez. Yurek Wittenberg spion rus domiciliat la Grand Hotel No. 306. Mador amanta acestuia de la aceiași adresă… Sapha, o amantă a lui Max Rivera, de la Athenee Palace. Alice/Julia/Pohl de la Hotel Metropol….. Din nenorocire, trebuie să recunoaștem că aceste femei cocainomane venind în contact cu ofițerii noștri clienți ai localurilor de noapte, se molipsesc de la ele, luând astfel acest viciu cu urmări destul de rele….” (ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, Dosar nr. 1/1914, file 268-271)”.

„Și la noi în țară, de câtva timp, s-a introdus cocainomania printre artiștii de varieteu”

„(…) Într-un amplu raport prezentat conducerii DPSG, în decembrie 1915, este detaliat modul în care drogurile afectează siguranța națională: „Se știe de toată lumea că cocaina în praf absorbită pe cale nasală are o mare influență asupra nervilor, ajungând după un timp oarecare să abrutizeze complect pe individ. Din această cauză a fost interzisă cel dintâi în Franța, unde se consuma pe o scară întinsă, iar acei ce fac trafic cu acest drogue sunt aspru pedepsiți (mai mulți ani de închisoare).

Dintre cei mai mari consumatori ai acestui drogue sunt artiștii de varieteu care, voiajând din țară în țară, aduc și duc cu ei viciurile și obiceiurile rele ale acelora cu care vin în contact. Și iată, deci, de ce și la noi în țară, de câtva timp, s-a introdus cocainomania printre artiștii de varieteu și printre clienții obișnuiți acestor locale. Vă descriu, mai jos, modul cum se practică acest trafic în București, dând și toate amănuntele ce posed până acum.

Acum un an, prin luna Noembrie, unul dintre cunoscuții mei de aci mă invită odată să-l acompaniez până la Dogheria Tzetzu din strada Doamnei, vis a vis de Credit. Acest tip se numește Oscar Finkels, astăzi contabil….

Intrând în sus numita Drogherie, am fost întâmpinați de un funcționar care a salutat pe cunoscutul meu cu „Bună ziua Domnule Doctor”. La această întâmpinare a răspuns Finkels cerând: Dă-mi te rog 5 flacoane de Merk; i s-au dat și a plătit la casă suma de 2125, adică 425 flaconul. Pe drum, eu nefiind dumerit asupra conținutului acestor flacoane, cât și asupra titlului de Doctor ce se atribuia prietenului meu, am căutat să aflu chiar de la el toate aceste pe care vi le dau aci.

Uite mă, mi-a spus el, eu fac o afacere frumoasă cu sticlele acestea în care am cocaină. O plasez la toate franțuzoaicele de aci, care o plătesc cu 8,9 și 10 lei sticla. Am oamenii mei, ca Willy Davidovici care era portar la Cafe de Paris, rendez-voul tuturor franțuzoaicelor de aci și care mi-o plasează acolo unde eu nu pot. Așa a continuat cunoscutul meu anul trecut traficul acestei otrăvi, ajutat de Willy Davidovici. (…)

Drogurile şi spionajul în Bucureştiul României neutre

În rapoartele instituțiilor însărcinate cu asigurarea securității statului apare des menționat faptul că mulți dintre cetățenii străini, care se aflau în număr mare în țară pentru a onora diverse contracte în numeroasele localuri de divertisment din Capitală, dar nu numai, îmbinau „utilul cu plăcutul”, ocupându-se cu trafic și consum de droguri sau cu spionajul (deseori informațiile secrete fiind vândute doar după criteriul cine dă mai mult).

Aceștia, evident, urmăreau cooptarea unor autohtoni care să le înlesnească accesul la „lumea bună” a Bucureștiului”.

Articolul îl puteți citi integral AICI: https://intelligence.sri.ro/flagelul-drogurilor/

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Start greșit în preliminariile pentru Mondiale!

Naționala României a debutat cu stângul în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026, fiind învinsă de Bosnia-Herțegovina...

Mai multe articole din aceeasi categorie