miercuri, ianuarie 22, 2025
7.9 C
Craiova

Două explozii în Beirut: peste 100 de morți și 4.000 de răniți

Două explozii uriaşe ce au avut loc ieri în portul din Beirut au distrus cartiere întregi în capitala Libanului și s-au soldat cu cel puţin 100 de morţi şi peste 4.000 de răniţi. Este anunțul făcut în această dimineață de Crucea Roşie libaneză, citat de AFP şi Reuters.

„Până în prezent, peste 4.000 de persoane au fost rănite şi peste 100 au fost ucise. Echipele noastre continuă căutările şi operaţiunile de salvare în zonele adiacente”, a adăugat organizaţia într-un comunicat de presă.

Potrivit Reuters, şeful Crucii Roşii libaneze, George Kettaneh, a declarat presei locale că mulţi oameni sunt încă prinşi sub dărâmături. Într-o declaraţie făcută prin telefon la postul LBCI TV, Kettaneh a explicat că organizaţia pe care o conduce se coordonează cu Ministerul Sănătăţii pentru ca morgile să preia victimele, deoarece spitalele nu mai fac faţă.

Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP.

 „Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie”, a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă. Nitratul de amoniu este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor.

Stare de urgență

„Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găsi persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat ca să dea socoteală”, a promis premierul.

Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare „stare de urgenţă” timp de două săptămâni în Beirut. În această perioadă, o „putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate”, potrivit comunicatului dat publicităţii la încheierea reuniunii.

Guvernul libanez se va întruni azi într-o şedinţă de urgenţă

„Lansez un apel urgent tuturor ţărilor prietene şi celor care iubesc Libanul să ne fie alături şi să ne ajute să ne vindecăm rănile profunde”, a menţionat premierul.

”Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu va trece fără ca cei responsabili să plătească. Cei responsabili de această catastrofă vor trebui să plătească preţul”, a avertizat premierul libanez în cadrul unei alocuţiuni televizate.

Mesajul președintelui Iohannis

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, transmite condoleanţe victimelor exploziilor.

„Sincere condoleanţe pentru victimele exploziilor din Beirut, Liban şi însănătoşire grabnică răniţilor. România este alături de oamenii din Beirut în aceste momente dificile”, a scris ministrul român.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiilor victimelor exploziilor care au avut loc în Beirut.

„Sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziilor îngrozitoare din Beirut. Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile”, a scris şeful statului, marţi seara.

Momentul celei de-a doua exploziii a fost surprins de o cameră video.

Foto: Reuters

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Freestyle Skateboarding

Freestyle SkateboardingVă invităm la un dialog despre sport, având ca temă principală: Freestyle Skateboarding 🏃Practicarea acestui sport (pasiune) 🏃Importanța antrenorului 🏃Concursuri europene...

Mai multe articole din aceeasi categorie