Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat duminică seara că va discuta marți cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, ca parte a apropierii dintre SUA și Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a făcut referire la existența unor „schimburi” între Moscova și Kiev, potrivit Agerpres, care citează AFP și EFE.
„Voi vorbi cu președintele Putin marți”, le-a declarat Donald Trump reporterilor la bordul avionului prezidențial, adăugând că „multe lucruri au fost deja discutate cu ambele părți, Ucraina și Rusia”. Președintele Trump a subliniat, făcând referire la „pământuri rare” și „instalații de producere a energiei”, că „vorbim despre asta, despre împărțirea anumitor active”. Cu câteva ore mai devreme, președintele american s- adeclarat încrezător că Vladimiri Putin va accepta un acord. „Cred că va fi de acord. Chiar cred. Cred că îl cunosc destul de bine și că va fi de acord”, a spus Trump, într-un interviu preînregistrat difuzat în cadrul emisiunii Full Measure, potrivit EFE.
Președintele Trump a reamintit că există un acord de încetare a ostilităților cu Ucraina și că Washingtonul încearcă să încheie unul și cu Rusia, scrie Agerpres. „Vom ști ceva mai mult luni și cu puțin noroc va fi bine”, a adăugat liderul republican.
Semnale privind „o discuție foarte bună și pozitivă săptămâna aceasta” a transmis și emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, acesta declarând pentru CNN că Moscova, Kievul și Washingtonul „vor ca toate acestea să se termine”.
Trump, despre încheierea războiului în 24 ore: „Am fost puțin sarcastic“
Donald Trump a vorbit în weekend și despre asigurarea sa, înainte de preluarea manddatului, că în 24 ore va pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. „Am fost puțin sarcastic spunând asta. Ceea ce vreau să spun este că aș vrea să îl rezolv, cred că voi avea succes”, a mai spus președintele american.
Consilierul său pentru securitate națională, Mike Wlatz, a declarat la rândul său, la Fox news, că Trump este singurul care poate pune capăt războiului. „Știm cu cine avem de-a face din toate părțile și vom face o treabă de diplomație care va implica strategia morcovului și a bățului pentru a aduce ambele părți la masă, dar și pentru a rezolva acest lucru într-un mod permanent și de durată”, a spus el, mai scrie Agerpres, citând EFE.
O delegație americană condusă de emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, s-a întâlnit joi la Moscova cu președintele Vladimir Putin pentru a discuta oferta de încetare a focului, pentru 30 de zile, convenită în Arabia Saudită între Washington și Kiev. Putin s-a declarat de acord cu încetarea focului, în schimb a avertizat că pot fi probleme în implementarea și verificarea acestuia, transmițând că este de dorit să vorbească la telefon cu omologul său american. Vineri, Kremlinul a informat că Putin
i-a transmis emisarului american cu care a vorbit la Moscova un mesaj pentru președintele Donald Trump.
Condițiile lui Putin
Conform AFP, Putin a stabilit condiții maximaliste pentru încheierea conflictului, respectiv cedarea de către Ucraina a cinci regiuni anexate de Moscova, renunțarea țării invadate la obiectivul de a adera la NATO și și înlocuirea actualei conduceri de la Kiev.
Liderii europeni, pe de altă parte, s-au întrunit din nou sâmbătă, la un summit virtual organizat de Londra, decizând exercitarea unei „presiuni colective” asupra Rusiei pentru a o determina să aprobe armistițiul, după ce liderul britanic Keir Starmer și liderul francez Emmanuel Macron au încercat, în ultimele două săptămâni, formarea unei „cpaliții de țări voluntare” care să trimită trupe în Ucraina după încetarea focului. Moscova s-a opus categoric trupelor de menținere a păcii.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a asigurat pe președintele Donald Trump că va sprijini eforturile americane „directe”. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că Rusia nu vrea o încetare a focului, ci urmărește să aibă o „poziție mai puterinică” pe câmpul de luptă. „Putin minte, de asemenea, despre faptul că o încetare a focului ar fi prea complicată. În realitate, totul poate fi controlat și am discutat asta cu americanii”, a spus președintele Ucrainei, potrivit Agerpres.
Citește și: Cum vede Putin armistițiul de pace cu Ucraina. Ce impedimente ar fi