duminică, martie 23, 2025
8.1 C
Craiova

DOLJ: TRAGEDIE ÎMPIEDICATĂ ÎN ULTIMA CLIPĂ, ÎN COMUNA NEGOI

În dimineața zilei de 06 decembrie a.c., ora 07.32, polițiști din cadrul Secției nr.8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că, un bărbat de 63 de ani, din comuna Negoi, amenință că se va autovătăma.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care l-au găsit pe bărbat încuiat într-una dintre camerele locuinței, acesta lovindu-se în mod repetat cu un obiect tăietor-despicător. În sprijinul patrulei ajunsă inițial a venit și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Băilești, fiind purtate în mod continuu discuții cu bărbatul.

După negocieri repetate, agentul șef principal Cârciumaru Constantin, din cadrul Formațiunii Investigații Criminale a Poliției Municipiului Băilești, a reușit să-l convingă pe bărbat să renunțe la acțiunile sale și să permită acces polițiștilor în încăpere.

La scurt timp, bărbatul a acceptat și ajutorul cadrelor medicale, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

„Îi felicităm și noi pe toți cei care au intervenit la fața locului. Felicitări, Cârciumaru Constantin pentru tactul de care ai dat dovadă! Cu toții, ca o echipă, ați împiedicat producerea unei tragedii“, a transmis IPJ Dolj.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Ce autostrăzi și drumuri expres se deschid în 2025. Lista lui Grindeanu (VIDEO)

Ce autostrăzi și drumuri expres se deschid în 2025. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a trecut în revistă șantierele deschise...

Mai multe articole din aceeasi categorie